Cocuri avangardiste inspirate de evul mediu

Cocuri avangardiste inspirate de evul mediu
Orădeanca inspirată de Allegra aduce coafura la rang de artă.

Când priveşti coafurile ei auzi orchestre de viori, vezi fast şi eleganţă, asculţi o poveste despre tradiţiile şi rigoarile marilor familii regale de altădată. Zsuzsa Rencsik a ştiu încă de la început că ceea ce va prezenta la Gala Diplomelor 2014 a absolvenţilor de la Arte Decorative va fi cu totul altceva decât s-a văzut până atunci. A vrut să creeze ceva nou, ceva original, ceva ce până acum nu a realizat nici un absolvent. „Lucrarea mea de licenţă a fost, de fapt, o colecţie de cocuri extravagante, avangardiste, coafuri elaborate şi îndrăzneţe. Au fost şase cocuri diferite, dar care în acelaşi timp au avut un numitor comun. Am optat pentru acest mod de lucru pentru că sunt pasionată de meseria mea: sunt coafeză. Eu consider că această meserie frumoasă, coafura, este o adevărată artă. Dintotdeauna am fost atrasă de părul lung şi mi-a plăcut să-mi imaginez coafuri construite cât mai creativ”, spune Zsuzsana Rencsik. A ales un trend foarte frumos şi complex, un trend care consideră că o reprezintă şi pe ea, un trend care reprezintă femeia de azi: puternică, hotărâtă, dar care în esenţa ei rămâne sensibilă, dominată de sentimente.

Diva Allegra

„Este vorba despre trendul Allegra de la Professionals Wella, având ca sursă de inspirație evul mediu, coafurile evului mediu și arhitectura gotică. Cu lucrarea mea nonconformistă am vrut să demonstrez că adevărata coafură este o artă.

Femeia «când e frumoasă place ochilor; când e bună, place inimii; una este o bijuterie, cealaltă o comoară» (I Napoleon). Allegra este luxul reinventat. Este elitism aurit. Acest trend vorbeşte despre opulenţă şi feminitate. Despre căldura pe care o emană orice divă, femeia care preţuieşte calitatea. Şi care doreşte să fie unică, perfectă. Linia melodică specifică acestui trend este una regală. Pe care o poţi auzi în palate şi castele. Allegra povesteşte despre orchestre de viori, despre fast şi eleganţă.

Despre tradiţie şi rigoarea marilor familii regale de altădată. Allegra este o revoluţie a nuanţelor de blond. Culori calde şi bogate. Iar hairstyling-ul este o podoabă în sine. O bijuterie, pentru că părul devine un accesoriu în sine. Femeia Allegra este extrovertită. Ea trăieşte fiecare moment la intensitate maximă. Este conştientă de adevărata sa valoare şi nu se teme să îşi etaleze această calitate. Diva Allegra apreciază abundenţa, detaliile şi fastul. Ea alege ce este mai bun, mai strălucitor.

M-a inspirat foarte mult trendul Allegra încă de la inceput când încă nu ştiam multe despre trend dar cu cât am citit și am lucrat mai mult am realizat că Allegra este un trend foarte complex, atrăgător şi plin de viaţă. Lansarea acestui trend m-a făcut să îmi doresc să lucrez la nivelul cel mai ridicat în domeniul coafurii. Având în vedere și cunoștințele acumulate în anii de studiu, am putut să îmi dau seama că în acest domeniu se lucrează la fel ca în creația vestimentară sau în design, în toate artele aplicate și rezultatele sunt la fel de importante. Totul depinde de seriozitatea și de nivelul la care se lucrează. În crearea imaginii unui om coafura are cel puțin aceeași importanță ca și veșmântul.

Faptul că am cunoscut istoria artei, principiile de bază în compoziție și nu în ultimul rând diverse tehnici textile mi-au dat multe avantaje, părul uman se comportă la fel ca celelalte fibre. În plus am putut să urmez soluții neconvenționale în schițe și soluții tehnice noi în realizarea practică a colecției. Toate modelele colecției le pot realiza la cerere pentru oricine dorește și mi-au sugerat desigur și altele pe care le voi realiza în viitor.

Din punctul meu de vedere tot ce înseamnă Allegra este de fapt femeia de azi, o femeie care dacă trebuie este puternică dar în interior trăieşte sentimente profunde, este o femeie puternică şi totodată şi sensibilă. O astfel de personalitate ştie ce vrea şi ştie cum să obțină”, ne-a explicat Zsuzsa Rencsik.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !