La începutul săptămânii, luni, în afara localităţii Oşorhei, la intersecţia D.N.1 cu drumul ce duce înspre localitatea bihoreană Fughiu, orădeanul C.C., de 29 de ani, în timp ce conducea înspre Aleşd o autoutilitară înmatriculată în Bucureşti, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în timpul deplasării faţă de autovehiculul care circula în faţa sa.
Astfel, pe fondul neatenţiei în conducere, a acroşat din spate un autoturism condus de O.D., de 46 de ani, din Fughiu, care oprise pentru a efectua virajul la stânga, înspre Fughiu. Datorită forţei impactului cel de-al doilea autoturism a acroşat din spate un alt autoturism înmatriculat în Judeţul Bihor, condus de orădeanul P.R., de 35 de ani, care s-a răsturnat în şanţul din partea dreaptă (a drumului înspre Fughiu).
În urma accidentului rutier, conducătorul celui de-al doilea autoturism a suferit leziuni uşoare, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.
V.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!