Alternativă de vacanță, concediul în Ungaria

Reactualizat la:
22Comentarii
Alternativă de vacanță, concediul în Ungaria
Bihon.ro a participat la infotrip-ul organizat de Oficiul de Turism al Ungariei (Magyar Turizmus Zrt), organizatorii reuşind să ne capteze atenția oferindu-ne posibilitatea de a vizita câteva obiective.

Obiective

Orașul Gyula se află în estul Ungariei, în județul Békés (Békés megye) la doar 8 km de localitatea de frontieră Vărșand din județul Arad și la 37 de kilometri de Salonta. Pentru a ajunge la Gyula din oricare din orașele din vestul României, există punctele de trecere a frontierei de la Vărșand sau Salonta.

Se pare că Ungaria a învățat lecția potrivit căreia produsele cu specific local trebuie protejate și promovate. Așa se face că există produse  care au devenit rapid un brand local precum și cele care aparțin brandurilor naționale (Hungarikum)

Înainte de toate trebuie vorbit despre Pălinca de Gyula (Gyulai Pálinka), a cărei tradiție are o vechime de 300 de ani, fiind începută de baronul Harruckern.

Castelul a fost construit inițial înainte de anul 1745, de către Wenckheim Józsefné, iar dupa incendiul din anul 1801 a fost reconstruit, fiind proiectat de Anthony Czigler în stil baroc, având un etaj, mansardă și un turn cu vedere panoramică. După 1944 comuniștii l-au transformat pe rând in spital de neuropshiatrie, școală de meserii, colegiu. Din anul 2011 a fost  preluat de municipalitatea orașului fiind complet restaurat. Restaurarea a respectat în detaliu vechiul aspect, mobilierul distrus fiind total înlocuit, trecutul îmbinându-se în mod fericit cu prezentul (vizitatorii pot vedea imagini holografice a diverselor activitați desfașurate în castel). Merită văzut şi vizitat.

Slide_Kep02

Hotelul Barack – Ștrandul termal are un istoric care se întinde dealungul timpului și se identifică cu familia Szabó de aproximativ 30 de ani. În anul 1999 au cumpărat ștrandul pe care l-au modernizat transformându-l într-un centru spa modern cu numeroase bazine de înot, de relaxare, de tratament. Există terenuri de joacă, posibilitatea de campare, cazare în apartamente şi bineînțeles hotelul Barack de patru stele, construit în 2014. Accesibilitatea este pentru fiecare buzunar şi categorie de vârsta: tinerii se pot distra pe malul Tisei, seniorii se pot relaxa în bazinele de tratament.

Szarvas – Situat pe malul Tisei, pe unul din brațele moarte (canal al cursului principal), oferă numeroase posibilitați de recreere pentru toate vârstele: plimbări cu vaporașul pe Tisa, ciclism, vizitarea arboretului şi muzeul miniaturilor cu trenuleţe în miniatură. În zonă sunt numeroase posibilităţi de cazare, culminând cu Liget Wellness es Konferencia Hotel.

Băile Gyopáros – Se întind pe o suprafață mai mult de șase mii de metri pătraţi. Diversele bazine pentru distracţie, cu o vastă gamă de elemente acvatice stau la dispoziţia oaspeţilor dornici de odihnă activă sau de un program petrecut împreună cu cei dragi sau prietenii. Băile sunt deschise pe tot parcursul anului, chiar şi până la miezul nopţii în weekend-uri.
elmenyfurdo

Mako

Istoria de stațiune turistică şi destinație balneară se scrie începând cu anul 2012, odată cu darea în folosinţă a băilor Termale şi Aqua park-ului Hagymatikum, excepțională creaţie arhitectonică a celebrului arhitect organic Imre Makovecz. Băile Hagymatikum dispun de 18 bazine (bazine de înot, bazine wellness, bazine cu apă termală), bază de odihnă şi tratament la cele mai înalte standarde, sauna park, Lumea Copiilor. În weekend ai impresia că te afli în România, arădenii și timişorenii sunt omniprezenți la baia de noapte,

Grand Hotel Glorius –  Mako este situat în apropierea graniței cu Ungaria la nici 30 de km de Nădlac, la 100 de metri de deja celebrul Aqua park Hagymatikum. Imediat ce intri în Ungaria, la 630 km de Bucureşti, 500 km de Braşov, 300 km de Cluj sau, la 100 de km de Timişoara, se află Mako. Chiar daca nu eşti decat în trecere, fă-ţi rost măcar de o zi pentru a te bucura de rafinamentul şi calitatea oferită de Hotel Glorius**** Mako. Într-un cuvânt rafinament și stil!

Am primit din nou o lecție. De data aceasta tema fiind marketingul în turism sau cum poţi ambala frumos și mai ales să vinzi creând o poveste, fără să ai resurse naturale de excepţie!

Promovarea turistică presupune viziune, strategie de dezvoltare durabilă, absorbția maximă a fondurilor europene. Oare reușim să învățăm și noi lecția? Sper ca la următorul test să luăm notă de trecere…Corigența nu e o opțiune!



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor