Concurs internaţional pentru executori

1Comentariu
ORADEA – Uniunea Internaţională a Executorilor Judecătoreşti şi Şcoala Naţională Franceză de Procedură organizează un concurs cu premii, pe teme de procedură civilă a executării silite, destinat tuturor deţinătorilor unui master în studii juridice care au cel mult 32 de ani, indiferent de cetăţenie.

Tema concursului este „Securitatea juridică în centrul dezvoltării economice – contribuţia executării hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială”. Termenul limită pentru înscrierea participanţilor este 16 aprilie 2007. Câştigătorul premiului I va primi 6000 de euro, cel al premiului II 3000 de euro iar cel al premiului III 1500 de euro.

Condiţiile care trebuie îndeplinite sunt deţinerea unui master în domeniul juridic, realizarea unui referat de cel mult 100 pagini în limbile engleză sau franceză pe tema anterior iar vârsta maximă a participanţilor la concurs să fie de cel mult 32 de ani, împliniţi la 1 ianuarie 2007.

Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de tel 0033149701287, e – mail uihj@huissier-justice.fr sau de pe site-ul www.uihj.com.

Georgiana Anghel



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor