Consiliul Judeţean Bihor s-a blocat!

De Călin Corpaş
8Comentarii
Consiliul Judeţean Bihor s-a blocat!
Coaliţia majoritară PSD – UDMR – ALDE a rămas în 17, după excluderea Anei Tiron, în condiţiile în care liberalii au boicotat şedinţa.

Consilierii judeţeni ai PNL nu au participat la şedinţa de marţi a Consiliului Judeţean, în care trebuia validat noul consilier judeţean PSD, Szatmari Adrian, directorul Liceului Tehnologic din Salonta. Cum liberalii nu au fost prezenţi, coaliţia PSD – UDMR – ALDE a rămas în 17 consilieri, neputându-l valida pe Szatmari. Nu a existat cvorumul de minimum 18 consilieri judeţeni. Un consilier judeţean poate fi votat cu votul majorităţii celor prezenţi.

Szatmari este cel desemnat să o înlocuiască în Consiliul Judeţean pe Ana Maria Tiron, exclusă luni din PSD, cu o majoritate zdrobitoare.

„Omul va trebui validat”

Cu liberalii boicotând şedinţa, activitatea în plenul CJ Bihor s-a blocat, neputându-se vota alte proiecte de hotărâri importante de pe ordinea de zi. Este vorba despre noile creşteri salariale ale personalului Consiliului Judeţean, despre proiectul Drumul Apusenilor ce trebuie să parcurgă noi paşi administrativi şi unul legat de modificarea formei juridice la SC Parcuri Industriale SRL.

Conducerea Consiliului Judeţean a acuzat boicotul liberalilor. Dacă aceştia vor insista să nu se prezinte la şedinţe, o asemenea situaţie va conduce la dizolvarea Consiliului Judeţean şi, implicit, vor putea fi declanşate alegeri anticipate. „Nu înţeleg acest boicot. Omul (Szatmari – n.red.) va trebui validat, mai devreme sau mai târziu”, afirmă vicepreşedintele Mang, convins că liberalii nu vor să ajungă la alegeri anticipate. Liderul PSD Bihor prevede că în cazul alegerilor anticipate pentru Consiliul Judeţean, PSD va lua mai mulţi consilieri judeţeni, în timp ce PNL va lua mai puţini. Astfel, PSD şi UDMR vor continua să conducă judeţul.

„Dacă liberalii vor fi 17, atunci vor intra în şedinţa de plen, dar azi nu au fost. Au fost doar 15”, ne-a declarat preşedintele Pasztor, nemulţumit că ieri nu s-au votat celelalte puncte importante de pe ordinea de zi.

Taguri: , ,


8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor