Consiliul Judeţean cere Autostrada Oradea – Arad

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
21Comentarii
Ruta Via Carpatica, de la Baltica spre Mediterana şi Marea Neagră
Ruta Via Carpatica, de la Baltica spre Mediterana şi Marea Neagră
Judeţul se vrea lider pentru ca Via Carpatia – autostrada ce ar lega Baltica de Mediterana, să treacă prin Bihor, spre Bulgaria.

În 2006, Lituania, Polonia, Slovacia şi Ungaria au demarat iniţiativa Via Carpatia, ce-şi propune o a autostradă care să lege Europa Centrală şi de Est de la Nord spre Sud. Această autostradă pan-europeană ar porni din Lituania, cu un un traseu pornind din Klapeida, la Marea Baltică până în Grecia, la Salonic, port la Marea Mediterană (Egee). România este prinsă în traseu, pe relaţia Oradea – Arad – Timişoara – Lugoj – Calafat, spre Bulgaria şi mai apoi Grecia.

Printr-un comunicat de presă, CJ Bihor îşi arată interesul pentru această iniţiativă, criticând, implicit, dezinteresul autorităţilor de la Bucureşti, pentru acest proiect pentru care ţările iniţiatoare îşi doresc atragerea unor fonduri europene.

Împunsături pentru ministrul Buşe

„În cadrul unei întâlniri de lucru avută de reprezentanții Consiliului Județean Bihor la sediul EGTC Via Carpatia din Kosice (Slovacia), privind dezvoltarea cooperării transfrontaliere la nivelul Europei Centrale și de Est, s-a constatat faptul că, proiectul european de infrastructură rutieră la care România a aderat în 2010 nu are un organism de management adecvat. Faptul că, tocmai în cursul zilei de miercuri se desfășoară la Sofia o conferință internațională dedicată acestui subiect unde România este reprezentată doar la nivel de consilieri și șefi de departament din cadrul Ministerului Transporturilor, dovedește că, ministerul de resort nu acordă suficientă atenție proiectelor de anvergură europeană. De asemenea, dacă în cadrul vizitelor dumnealui, efectuate în Bihor în perioada electorală, domnul ministru Sorin Bușe nu a amintit în vreun fel de proiectul Via Carpatia, Consiliul Județean Bihor consideră necesară implicarea sa în acest proiect”, se arată în comunicatul de presă transmis de Consiliul Judeţean Bihor.

Iată, deci, că CJ Bihor condus de UDMR & PSD intră din nou în contre cu ministrul tehnocrat Sorin Buşe, apropiat al PNL Bihor.

Vor Oradea – punct central

Consiliul Judeţean are planuri mari, dorind să fie lider de iniţiativă pentru a atrage România în acest proiect, la modul practic. „În perioada imediat următoare se vor face demersuri pentru ca, la sfârșitul lunii ianuarie, să fie organizată în Bihor o conferință internațională axată pe implementarea Via Carpatia. La lucrări vor fi invitați responsabili din cele 7 țări implicate și câte un reprezentant al județelor din România pe a căror rază teritorială este proiectată să treacă noua rută europeană”, se arată în comunicatul CJ Bihor, ce conţine şi un citat din preşedintele Pasztor Sandor.

Acesta îşi exprimă intenţia „să fim liderul acestui proiect astfel încât să putem asigura legăturile rutiere cu județele Hajdú-Bihar și Arad”.



21Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor