Contribuţii şi ajutor de deces mărite

De Dan Birta
1Comentariu
Contribuţii şi ajutor de deces mărite
Contribuţia minimă lunară la pensie este de 288 de lei, iar ajutorul de deces – 3.131 de lei.

Pensionarii şi asiguraţii primesc un ajutor de deces mărit. Începând cu data de 20 februarie, cuantumul ajutorului de înmormântare a crescut cu câteva sute de lei. De asemenea, şi contribuţiile de asigurări sociale au fost modificate. „Începând cu data de 20 februarie, potrivit prevederilor Legii nr. 7/2017 – Legea bugetului asigurarilor sociale de stat, s-au modificat valorile ajutorului de deces, ale contribuţiilor de asigurări sociale şi ale câştigului salarial mediu brut pe economie”, ne-a informat Carmen Polman, directorul economic al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Bihor.

Ajutor de deces

Conform Legii nr. 7/2017, cuantumul ajutorului de deces în cazul asiguratului sau pensionarului a crescut de la 2.681 de lei la 3.131 de lei. Pentru membrii de familie ai asiguratului sau pensionarului, ajutorul de deces a crescut de la 1.341 de lei la 1.566 de lei.

De ajutorul de deces poate beneficia asiguratul sau pensionarul, precum şi soţul, copiii, părinţii şi bunicii oricăruia dintre soţi. Pentru a primi aceşti bani, solicitantul nu trebuie să fi realizat un anumit stagiu de cotizare.

Contribuţii sociale

„Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 3.131 de lei”, a precizat Carmen Polman. Contribuţia minimă lunară la pensie, pe care o va plăti o persoană asigurată cu contract de asigurare, va fi de 288 de lei. Plafonul maxim al bazei de calcul al contribuției de asigurari sociale este de 15.655 lei.

Nivelul minim al venitului asigurat înscris în contractul de asigurare socială este de 1.096 lei, iar nivelul maxim de 15.655 lei.

Tot de la 1 martie 2017 va creşte şi nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari. „Nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari va creşte, începând cu luna martie 2017, de la 400 de lei la 520 de lei”, a explicat directorul economic al CJP Bihor.

Taguri: ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor