Conversia creditelor, ultima speranță de la instanțele de judecată

2Comentarii
SIMONA PAŞCU – AVOCAT PARTENER „DOSEANU & ASOCIAȚII” S.P.A.R.L
SIMONA PAŞCU – AVOCAT PARTENER „DOSEANU & ASOCIAȚII” S.P.A.R.L
Prin proiectul de lege votat de Parlament la data de 18.10.2016 privind conversia creditelor, se prevedea posibilitatea consumatorilor care au contractat un împrumut de la o instituţie bancară sau nebancară, în franci elveţieni să solicite ca rata creditului să fie achitată în lei, la cursul de la data la care s-a încheiat contractul de credit adică la un curs de aproximativ jumatate din valoarea cursului franclui elvetian din prezent.

Acest lucru ar fi dus practic la scaderea considerabilă a ratelor consumatorilor.

Potrivit deciziei Curţii Constituţionale reiese că o conversie la cursul istoric e neconstituţională, însă consumatorii se pot adresa intanţelor de judecată pentru reechilibrarea obligaţiilor contractuale aşa cum reiese din decizia Curţii Constituţionale cu privire la legea darii în plată, acolo stipulându-se foarte clar că, în baza principiului impreviziunii – atunci când apare un dezechilibru contractual – situaţia se poate reechilibra, instanţa putând să facă lucrul acesta.

Astfel, Curtea Constituţională prin decizia nr.623/2016 a arătat că în caz de neînţelegere între părţi, evaluarea existenţei situaţiei neprevăzute şi a efectelor sale asupra consumatorilor, trebuie realizată cu maximă rigoare şi cade în sarcina instanţei judecătoreşti, care astfel dobândeşte un rol important în determinarea condiţiilor de executare a contractului.

Având în vedere aceste din urmă aspecte, consumatorii se pot adresa instanţelor de judecată, care pot decide diminuarea ratelor creditului.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor