Copii de 11 – 15 ani, la alergat cu pompierii

De Otilia Șandor
Competiții cu copii
Competiții cu copii - © Foto: ISU Bihor
Pompierii au organizat faza judeţeană a două binecunoscute concursuri pentru copii.

Concursurile şcolare „Prietenii pompierilor” şi „Cu Viaţa Mea Apăr Viaţa” au adunat marţi dimineaţa la start o mulţime de băieţi şi fete cu vârsta între 11 şi 15 ani.

Astfel, de la ora 09:00, la baza sportivă a Liceului cu Program Sportiv ”Bihorul” Oradea, s-a desfăşurat faza judeţeană a concursului cercurilor tehnico-aplicative „Prietenii pompierilor” şi a concursului de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”. La cele două competiţii au participat copii din echipele calificate în urma competiţiilor desfăşurate la nivel zonal.

Promovează atitudini

Cele două concursuri au fost organizate de pompierii bihoreni, sprijiniţi de inspectorii şcolari şi au drept scop promovarea unor atitudini şi comportamente adecvate în cazul producerii unor situaţii de urgenţă şi totodată dezvoltarea spiritului civic în rândul elevilor.

Competiția “Prietenii pompierilor” a cuprins trei probe: o probă scrisă şi două probe practice (“Pista de îndemânare peste obstacole” şi “Ştafeta de 400 metri cu obstacole”), iar echipele participante fiecare format din 10 elevi (un comandant, opt concurenţi şi o rezervă).

Concursul „Cu viaţa mea apăr viaţa” s-a organizat distinct, pe două niveluri: gimnazial şi liceal. Fiecare echipă, formată din patru membri (trei concurenţi şi o rezervă) a avut de susţinut o probă scrisă şi două probe practice: „Transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 metri” şi „Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat”.

Premianți

La primul concurs, clasamentul este următorul: la fete locul I – Şcoala Gimnazială Remetea, locul II – Colegiul Naţional „Samuil Vulcan” Beiuş, locul III – Şcoala Gimnazială Chișlaz.

La băieți și mixt, locul I l-a obținut Şcoala Gimnazială Curățele, pe locul II a urcat Şcoala Gimnazială Căbeşti, iar pe locul III s-a situat Şcoala Gimnazială Remetea.

La competiţia cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, ale cărei probe practice au constat în “ Transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă, pe distanţa de 50 metri” şi „Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat”, podiumul a fost ocupat de următoarele echipe: Colegiul Naţional „Octavian Goga” Marghita (locul I), pe locul a fost Școala Gimnazială nr. 1 Săliște de Vașcău și pe locul III – Școala Gimnazială nr. 1 Remetea.

Participanţii au fost felicitaţi pentru cunoştinţele teoretice şi practice, implicarea şi spiritul de fairplay de care au dat dovadă, echipele clasate pe primele trei locuri fiind recompensate cu diplome şi cupe.

Foto: ISU Bihor Foto: ISU Bihor ©



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !