Corvinul amical cu Poli II

Corvinul amical cu Poli II
Hunedoara – Corvinul 2005 Hunedoara va susţine, sâmbătă, de la ora 12.00, la Stadionul “Michael Klein”, un meci amical cu Poli II Timişoara.

“Este un joc revanşă, după ce miercuri noi am învins la Timişoara cu scorul de 2-1, prin golurile marcate de Kiraly şi Loghin, un junior de 19 ani de la Şoala de fotbal Gică Popescu”, preciza Titi Alexoi, antrenorul hunedorenilor.

“Trebuie precizat că înainte de acest joc s-a făcut o analiză a evoluţiei jucătorilor în turul de campionat şi finanţatorul clubului, Florin Uscatu, a decis să renunţe la serviciile jucătorilor Kiraly, Tarcea, Sabou, Mondea, Ordean şi Cobârzan. În plus, Bunea era la final de contract şi a părăsit echipa. Am rămas aşadar cu un lot de 19 jucători, pentru că în schimbul celor şase a fost adus deocamdată la echipă numai un singur jucător, respectiv Sălăjan de la Retezatul Haţeg. Pentru întregirea lotului ni s-a promis totuşi că vor mai fi aduşi în scurt timp şi alţi jucători tineri la echipă”, comenta Titi Alexoi.

Formaţia hunedoreană va susţine, săptămâna viitoare, un nou amical cu echipa din Liga a IV-a Agrocompany Băcia, după care va continua pregătirile până în data de 20 decembrie.

Ciprian Marinuţ



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase