31. ianuarie 2012 14:07; Reactualizat la: 31.01.2012 14:08


Criminalitatea scade in Bihor

Criminalitatea scade in Bihor
Bihorul a ocupat anul trecut un îmbucurător loc 39 în clasamentul judeţelor privind criminalitatea.

La prezentarea bilanţului pe anul trecut, conducerea Inspectoratului Poliţiei Judeţului (IPJ) Bihor a anunţat cu satisfacţie faptul că Bihorul este unul din judeţele cu cea mai mică infracţionalitate.

„În anul 2010 am fost pe locul 25 în clasamentul naţional al judeţelor iar anul trecut am ajuns pe locul 39. De remarcat că printre judeţele care au o criminalitate şi mai mică decât Bihorul se numără Sălajul şi Satu Mare, judeţe care au însă o populaţie mai redusă numeric”, a observat inspectorul şef al IPJ Bihor, Adrian Bucur.

Din statistica anului trecut rezultă că numărul infracţiunilor comise în judeţ a fost de 15.942, în scădere faţă de 2010, când s-au sesizat 16.975 de cazuri de criminalitate.

Potrivit comisarului şef Adrian Bucur, infracţionalitatea a scăzut şi în mediul urban, şi în cel rural, şi datorită îmbunătăţirii activităţii poliţieneşti.

La fel ca în alţi ani, majoritatea faptelor penale, în jumăr de 10.480, s-au comis în oraşele judeţului.

„Îmbucurător este că infracţiunile stradale – tâlhării, furturi din buzunare, din maşini şi din societăţi comerciale, sunt în continuă scădere. Faţă de 2005, de pildă, când s-au înregistrat 1.389 de cazuri, anul trecut au fost doar 886”, a explificat şeful IPJ Bihor.

Salută Poliţia Rurală

Deşi desfiinţarea posturilor de poliţie comunale nemulţumeşte unii primari, şeful IPJ Bihor a subliniat că şi statistica dovedeşte că a fost o decizie salutară.

Astfel, numărul infracţiunilor din mediul rural a scăzut de la 5.259 – în anul 2010 la 5.020 în anul 2011. „Folosind acelaşi parc auto a crescut vizibilitatea poliţiştilor pe teren şi a crescut şi numărul flagranturilor constatate de echipajele de poliţie. În plus, după ce am operaţionalizat Secţiile de Poliţie Rurală nu am mai înregistrat nicio infracţiune de ultraj faţă de un poliţist.

Reactivarea patrulării pe tot cursul zilei a condus la o prezenţă activă a poliţiştilor în zonele de competenţă. Astfel, s-a înregistrat şi o percepţie pozitivă din partea comunităţilor, în sensul creşterii siguranţei acestora”, a argumentat Bucur.

Unul din capitolele la care trebuie lucrat în mediul rural rămâne infracţionalitatea silvică. Potrivit datelor, poliţiştii bihoreni au efectuat anul trecut 88 de acţiuni, în urma cărora au aplicat amenzi în sumă de 335.850 lei şi au întocmit 15 dosare penale. „Anul acesta, vom încerca să îmbunătăţim rezultatele în acest domeniu, inclusiv printr-o conlucrare mai strânsă cu celelalte instituţii abilitate în domeniu”, a atenţionat Adrian Bucur tăietorii ilegali de lemne.

C.H.


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locul IV la Campionatul European de … Cosit
Bihorenii din Roşia au fost primii reprezentanţi ai României într-un concurs de cosit tradiţional. mai multe »
Voluntariat pentru Oradea City Running Day
Cu sprijinul masiv al celor ce-au muncit benevol, ediţia acţiunii din 2012 a fost un succes. mai multe »
Un medic de la SMURD s-a stins la spital
Bihorenii au mai pierdut un SMURD-ist, după neaşteptata trecere în nefiinţă a asistentei Meda Kuji, care a decedat [...] mai multe »
A inceput sesiunea speciala de BAC
22 de elevi din Oradea susţin examenul de bacalaureat la Bacău. mai multe »
In 2012, grupa ta de sange iti spune cum sa slabesti eficient! Afla aici toate detaliile! (P)
O descoperire cruciala! Stiati ca cercetatorii americani au demonstrat ca, pentru a fi eficienta, o metoda de slabire [...] mai multe »
Un nou concert de muzica clasica la Oradea
Biserica Sfântul Ladislau din Oradea găzduieşte un nou concert de muzică clasică. Publicul orădean va putea auzi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren