7. septembrie 2011 15:27; Reactualizat la: 7.09.2011 16:15


CS Crisul in casa noua

CS Crisul in casa noua
Conducerea clubului şi-a inaugurat azi noul sediu, într-un cadru festiv.

 (1 comentariu)

Directorul CS Crisul, Ionel Bungău s-a ţinut de cuvânt. În urmă cu doar o lună, el a promis că va face tot posibilul pentru a muta clubul într-o locaţie nouă, în cel mai scurt timp posibil. Iată că astăzi a avut loc inaugurarea noului sediu al CS Crisul, situat pe Str. Primăriei, chiar alături de Clubul Sportiv Municipal. La festivitatea de inaugurare au fost prezenţi prefectul Gavrilă Ghilea, viceprimarul Gheorghe Carp, vicepreşedintele ANST, Sorin Moldovan, inspectorul-şef al IPJ Bihor, comisar-şef Adrian Bucur, conducerea CS Crisul şi antrenori ai clubului. Noua locaţie a fost sfinţită de un preot.

„Mă bucur că am putut muta clubul într-un sediu nou, adecvat pentru anii în care trăim. Vechea locaţie nu oferea deja de mult condiţii decente de muncă pentru angajaţii clubului”, a afirmat directorul Ionel Bungău. „Sediul clubului a fost sfinţit de preot, dar conform unui proverb, «omul sfinţeste locul». Acest om este Ionel Bungău, cel căruia i se datorează în mare parte amenajarea acestei noi locaţii a clubului. Prefectura iubeşte sportul şi va sprijini Crisul de câte ori va fi nevoie. Sunt sigur că domnul Bungău va obţine rezultate bune cu acest club chiar şi în condiţii de criză, cu bani puţini”, a afirmat prefectul Gavrilă Ghilea. Vicepreşedintele ANST, Sorin Moldovan a subliniat faptul că sportul bihorean este acum bine pus la punct din punct de vedere al sediilor administrative. „Clubul Crisul este acum într-o locaţie nouă, la nivel european, urmează să inaugurăm cât de curând şi noul sediu al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret. Există toate condiţiile pentru realizarea performanţelor”, a spus Sorin Moldovan.

G.N.

Taguri: ,

Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Sport local
Premiera pentru FC Hidiselul de Sus
La trei ani de la înfiinţare FC Hidiselul de Sus, echipa pregătită de Lucian Stance, a promovat în Liga 4. mai multe »
Bronz pentru echipa Oltea Doamna
Formaţia de baschet fete a Şcolii „Oltea Doamna”, pregătită de prof. Ana Iosa, s-a clasat pe locul III la [...] mai multe »
CE de baschet in Romania si Ungaria
România şi Ungaria vor organiza Campionatul European de baschet feminin senioare din 2015. Decizia a fost luată [...] mai multe »
Cum va fi va finantata echipa?
Antrenorul CSŞ LPS Bihorul, Rodian Achimescu a ţinut să atragă atenţia asupra problemei legate de finanţarea echipei. mai multe »
Voleibalistii au promovat în A1
CSŞ LPS Bihorul a înregistrat două victorii şi un eşec la barajul de la Şimleu. mai multe »
Luceafarul Felix, invinsa la Maramures
Luceafarul Felix pierde un meci pe care l-a dominat aproape in totalitate pe terenul celor de la FC Maramures [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren