CS Diosig a reuşit eventul

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
1Comentariu
CS Diosig a reuşit eventul
Echipa antrenată de Zoli Vig a fost condusă de două ori, dar s-a impus finalmente cu 3-2!

Cu titlul de campioană judeţeană în buzunar, CS Diosig Bihardioszeg a sărbătorit miercuri seara şi câştigarea fazei judeţene a Cupei României. La capătul unui meci spectaculos cu răsturnări de scor, într-o atmosferă frumoasă creată de susţinătorii celor două echipe şi pe un gazon impecabil.

Înaintea jocului Larisa Oneţ (10 ani), elevă la Şcoala Generală „Oltea Doamna”, a interpretat acapella imnul naţional, după care a fost ţinut un moment de recolegere în memoria lui Cătălin Mănoiu, fost jucător şi antrenor la Crişul  Aleşd, plecat fulgerător dintre noi la doar 40 de ani!
cs-diosig-bihorul-beius-cupa-romaniei-bihor-8

Beiuşul a început mai bine şi în minutul 8 golgheterul Mădălin Trip a scuturat plasa cu o executie magistrală din lovitură liberă de la 18 metri (1-0). Diosigul a început să reintre în joc, iar căpitanul Cristi Jurca a irosit o ocazie clară, şutând de la 11 metri pe lângă din poziţie singur cu portarul (38). La faza următoare Gheţe a salvat de două ori în aceeaşi fază, iar la trei minute de la reluarea părţii a doua, golgheterul Diosigului, Emil Popa, a îndeplinit o formalitate, reluând în plasă mingea respinsă de Odobasianu (1-1). Echilibrul a durat şase minute pentru că Trip a încheiat o acţiune personală cu un şut de la marginea careului, lângă bară (2-1). Diosigul nu a abandonat şi „bombardierul” Zadori a egalat în minutul 64 cu un şut de la 20 de metri sub transversală (2-2).

cs-diosig-bihorul-beius-cupa-romaniei-bihor-23

„Cori” a fost decisiv

Ambele echipe au mai ratat câte o şansă bună, iar cu şase minute înainte de final Coriolan Hodişan a marcat cu un şut din unghi plasat la colţul lung (2-3). Mihoc putea trimite meciul în prelungiri, dar a trimis peste poartă din 7 metri (90+2). Diosigul a sărbătorit eventul, iar Beiuşul a contabilizat a doua finală consecutivă pierdută.

Protagoniştii finalei au fost premiaţi cu medalii, diplome, plachete şi un trofeu, înmânate de fostul internaţional Alexandru Terheş, preşedintele AJF Radu Bitea şi preşedintele CJA Ioan Pirtea.

Finala a conţinut şi alte momente artisitice în pauză, când Larisa Oneţ  mai interpretat o melodie, iar trupa de majorete „Mistique” (coregraf Varga Friderika) a încântat asistenţa cu show-ul lor. În pauză, trei norocoşi au câştigat la tombola organizată trei mingi de joc Joma.

Pentru Diosig urmează „dubla” de la barajul de promovare în Liga 3 cu reprezentanta judeţului Arad, cel mai probabil Şoimii Lipova, în 17 şi 24 iunie, în timp ce Beiuşul se poate consola cu titlul de campioană judeţeană la juniori A1 dacă va învinge sâmbătă Mădărasul.

cs-diosig-bihorul-beius-cupa-romaniei-bihor-27

CASETA TEHNICĂ

CS BIHORUL BEIUŞ – CS DIOSIG 2-3 (1-0)

Stadion Luceafărul. Gazon excelent. Spectatori: 800

Au marcat: M. Trip 8, 54 / E. Popa 48, S. Zadori 64, Hodişan 84

CS Bihorul: Odobasianu – Cr. Copil, Foghiş, N. Mihoc, C. Mândru, Mihuţa, D. Stan, V. Silaghi, M. Trip, G. Popa (88 R. Ţirban), D. Toma. Antrenor: Rudolf Kovacs

CS Diosig: Gheţe – Szucs, G. Karacsony, Fl. Lazăr, Arsene, Ember, S. Zadori, Şereş (64 Hodişan), Cr. Jurca, L. Jurca (89 G. Costea), E. Popa (90+2 Marc). Antrenor: Zoltan Vig

Cartonaşe roşii: Cr. Copil 88 pentru cumul / –

Arbitri: Cristian Nagy – Marius Chereji, Marius Matica

Observatori AJF: Radu Bitea şi Ioan Pirtea



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor