CSC FC Paleu s-a retras din Liga 4

De Teodor Biriş
Papp Gyorgy
Papp Gyorgy
De marți, Liga a IV-a Bihor este mai săracă în ceea ce priveşte numărul de echipe! Din cauza problemelor financiare, CSC FC Paleu a ajuns în situaţia de a se retrage din campionat.

„Ne pare foarte rău că am ajuns în situaţia asta. Am construit de la zero o echipă cu care anul trecut am promovat în Liga 4, iar acum suntem nevoiţi să ne retragem din cauza lipsei finanţării. Nu am fost ajutaţi să ne continuăm activitatea, iar comuna Paleu, una cu tradiţie în fotbalul bihorean, rămâne fără echipă de fotbal”, a declarat Papp Gyorgy, preşedintele clubului, care marți a fost la sediul AJF Bihor pentru a înregistra oficial cererea de retragere din competiţie.

După ce în tur Consiliul Local Paleu a susţinut echipa cu 10.000 lei, acum administraţia comunală şi-a retras total sprijinul.

Echipa antrenată de Ovidiu Lazăr a încheiat turul de campionat pe locul 12. Meciurile pe care CSC FC Paleu le avea de susţinut în retur vor fi omologate cu 0-3 în favoarea adversarelor.

Decizia de a nu mai susţine echipa este surprinzătoare, în condiţiile în care anul trecut Primăria Paleu a achiziţionat baza sportivă cu trei terenuri de fotbal, dintre care unul sintetic.

În tur, Locadin Ţeţchea a fost exclusă din campionat, astfel că acum Liga 4 are 14 echipe.

Returul în eşalonul patru va debuta în 11-12 martie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !