CSM CSU Oradea – U BT Cluj Napoca în finala Cupei României

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
4Comentarii
CSM CSU Oradea – U BT Cluj Napoca în finala Cupei României
Echipa noastră va întâlni în ultimul act al competiţiei formaţia U BT Cluj-Napoca.

Baschetbaliştii orădeni au dispus de Dinamo cu scorul de 88-71 în cea de-a doua semifinală a Cupei României, după o prestaţie reuşită. Echipa noastră a dovedit un tonus remarcabil, impunându-se într-o manieră categorică. Jocul colectiv al gazdelor a avut câştig de cauză în faţa lui Dinamo, echipă care se bazează cu precădere pe aruncările de la distanţă. Defensiva orădeană a funcţionat însă bine, chira dacă dinamoviştii au reuşit nouă coşuri de trei puncte.

Formaţia orădeană a deschis bine meciul, creându-şi un avantaj de nouă puncte după primul sfert, scor 25-16. Oaspeţii s-au apropiat şi au redus din diferenţă în sfertul secund, scorul la pauza mare fiind 42-36. Echipa noastră a rezolvat practic partida în sfertul trei, în care s-a distanţat decisiv, pe fondul unui joc eficient şi spectaculos. CSM CSU Oradea conducea cu 66-49 înaintea ultimului sfert şi nimic nu se mai putea întâmpla. În sfertul patru, antrenorul Cristian Achim a oferit mai multe minute jucătorilor care evoluează de regulă mai puţin, încercând să-i menajeze pe cei din rotaţia de bază. Chiar şi aşa, gazdele şi-au menţinut avantajul de pe tabela de marcaj, meciul încheindu-se cu o victorie netă, scor 88-71. Publicul orădean a asigurat o atmosferă entuziasmantă, susţinându-şi favoriţii pe tot parcursul întâlnirii. CSM CSU se califică astfel în finala Cupei României, în care va întâlni marea rivală, U BT Cluj-Napoca. Finala are loc luni seară, cu începere de la ora 19:00.

CASETA TEHNICĂ

Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 2.200

CSM CSU Oradea – Dinamo Bucureşti 88-71 (25-16, 17-20, 24-13, 22-22)

CSM CSU Oradea: Mandache 8, B. Ţîbîrnă 11, Barnette 20, Lucic 6 (1×3), Franklin 11 (1), Nicolescu, Petrişor 3 (1), Zupan 8 (1), Markovic 17 (3), Paşca 3 (1), Nuhanovic 1. Nu a jucat Lupusavei. Antrenor: Cristian Achim. Asistent: Milan Mitrovic

Dinamo: Orbeanu 6 (2×3), Sutalo 20 (1), Sulovic 10 (2), Marinov 10 (1), Corpodean 2, Balaban 2, Babkauskas 5 (1), Dahlman 10, Paliciuc 6 (2). Nu a jucat Virna. Antrenor: Aleksandar Todorov. Asistent: Virgil Căruţaşu

Arbitri: Marius Ciulin, Mircea Şerban, Alin faur. Comisar FR Baschet: Doru Vinaşi

U BT Cluj-Napoca, prima finalistă a Cupei
u bt cluj

Duminică a debutat la Arena „Antonio Alexe” turneul Final Four al Cupei României la baschet masculin. În primul meci al zilei s-au întâlnit U BT Cluj-Napoca şi BC Mureş Târgu Mureş, victoria revenind echipei clujene cu scorul de 73-67. U BT Cluj-Napoca este astfel prima finalistă din ediţia 2015/2016 a cupei.

Formaţia mureşeană a fost condusă de pe banca tehnică de fostul „secund” Szászgáspár Barnabás, în condiţiile în care antrenorul principal Audrius Prakuraitis s-a despărţit de echipă chiar înaintea turneului Final Four. Partida a oferit o dispută dramatică, al cărei verdict a fost incert până în ultimele secunde de joc. Clujenii au avut la pauză un avantaj de 12 puncte, scor 42-30, dar mureşenii au redus din diferenţă în sfertul trei, la finele căruia scorul a devenit 52-48. În sfertul patru, ambele echipe s-au succedat la conducere. Soarta meciului s-a decis în ultimul minut, când mai erau 32 de secunde de joc şi U BT conducea cu 69-67, dar echipa adversă mai avea timp pentru a egala. Formaţia mureşeană a „bâlbâit” însă atacul, Gajovic a pierdut mingea în faţa rapidului Dykes, care a marcat pentru 71-67 şi meciul era jucat. Scorul final, 73-67, consemnează o victorie cu emoţii pentru echipa clujeană, care accede însă în finală.

CASETA TEHNICĂ

U BT Cluj-Napoca – BC Mureş Târgu Mureş 73-67 (19-19, 23-11, 10-18, 21-19)

U BT Cluj-Napoca: Dykes 10, Adamovic 9 (1×3), Török 12, Zigeranovic 3, Guţoaia 4 (1), Pasalic 16 (4), T. Gheorghe, Baciu 7, Kalnichenko, Kuti 2, Todic 10 (2). Antrenor: Marcel Ţenter. Asistenţi: Dorin Pintea, Mihai Silvăşan

BC Mureş: A. Mohammed 9 (2×3), Martinic 11 (2), Fraseniuc 10 (2), Polyák 4, Barro 12, Pustahvar 12 (2), Barabási, Gajovic 2, Lázár 6, Jurevicius 1. Nu au jucat: Jakab, L. Ţîbîrnă. Antrenor: Szászgáspár Barnabás. Asistent: George Trif, Ivan Ivanovic

Arbitri: Ciprian Stoica, Alexandru Olaru, Laurenţiu Grigoraş. Comisar FR Baschet: Marius Marinescu



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor