CSM Oradea, a treia victorie consecutivă

De Costel Demian
Reactualizat la:
CSM Oradea, a treia victorie consecutivă
Orădenii au un start de sezon perfect după trei etape însă urmează un program infernal. Duminică seara CSM a câștigat pe terenul vice-campioanei, BC Mureș.

În cele patru meciuri disputate în acest sezon orădenii au înregistrat tot atâtea victorii, 3 în campionat și una în Cupa României.

Baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea au avut un început bun de meci și după primul sfert aveau un avantaj de 14 puncte. Până la pauză orădenii și-au conservat avantajul, iar al doilea sfert s-a terminat la egalitate, 20-20. Gazedele de la BC Mureș au ieșit de la vestiare motivate iar până la sfârșitul sfertului trei au reușit să reducă din handicap, scor 54-63. Finalul meciului i-a avut în prim plan tot pe orădeni, aceștia reușind să își păstreze avantajul și să bifeze a treia victorie din acest sezon, scor 76-85.

În urma acestui rezultat orădenii ocupă primul loc al clasamentului, la egalitate de puncte cu SCM Universitatea Craiova, singurele echipe care au trei victorii în acest sezon.

În următoarea etapă CSM CSU Oradea va juca pe teren propriu cu U BT Cluj Napoca, duminică 25 octombrie, de la ora 17:00.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase