Dacia Gepiu a triumfat în Cupa României

De Teodor Biriş
Dacia Gepiu a triumfat în Cupa României
La un an de la promovarea în Liga 4, Dacia Gepiu şi-a trecut în parlmares un nou trofeu.

Echipa antrenată de Adrin Iova a câştigat finala fazei judeţene a Cupei României, miercuri, pe Stadionul „Francisc Matei” din Beiuş, în dauna echipei Unirea Valea lui Mihai, scor 4-2 (3-1).

Unirea a început bine şi în minutul 8 Andrei Hosu a deviat balonul în plasa porţii lui Barabaş (0-1). La două minute distanţă, Gego a scăpat singur dar a şutat pe direcţia lui Barabaş şi portarul a respins.

Scăpaţi cu faţa curată, cei de la Dacia au reintrat în meci cu şutul lui Andrei Buştea, de la 14 metri, pe colţul scurt, iar Gabor a scos mingea din plasă (1-1).

„Valea” a solicitat penalty în minutele 30 şi 34, dar centralul Cormoş nu a fost impresionat de căderea lui Gego sau Lakatoş.
cupa-romaniei-dacia-gepiu-unirea-valea-lui-mihai-34

Finalul reprizei a aparţinut Daciei, care a mai punctat de două ori prin Dobrescu (37) şi Neaga (41), acesta din urmă bine plasat la bara a doua (3-1). Echipa pregătită de Zsolt Muzsnay putea reduce din diferenţă, însă Lakatoş nu a fost în stare să-l învingă pe Barabaş de două ori în aceeaşi fază (45). După o oră de joc, când Gepiu dădea semne de oboseală, Unirea a marcat prin Cr. Sandor cu largul concurs al portarului Barabaş (3-2). Deşi pe val, gruparea din Valea lui Mihai nu a mai avut puterea să forţeze, chiar dacă din minutul 74 în poarta Daciei a intrat antrenorul-jucător Adrian Iova. Fundaş de meserie, Iova nu a fost deranjat cu mingi grele, ba mai mult la cealaltă poartă Letan a marcat golul meciului cu un şut frumos de la 22 de metri plasat lângă bară (4-2). Succes meritat al Daciei obţinut datorită valorii superioare a lotului şi a execuţiilor individuale.

La final preşedintele AJF Radu Bitea şi vicepreşedintele Alin Popa au premiat cele două echipe cu medalii, trofeul revenind Daciei care va reprezenta Bihorul la faza naţională a Cupei.

Beiuşul s-a achitat cu brio de misiunea organizării, îmbucurător fiind şi faptul că circa 70 de copii au fost implicaţi la acest eveniment.

cupa-romaniei-dacia-gepiu-unirea-valea-lui-mihai-94

CASETA TEHNICĂ

Dacia Gepiu – Unirea Valea lui Mihai 4-2 (3-1)

Stadion „Francisc Matei” din Beiuș. Teren bun. Spectatori: 300

Au marcat: Ad. Buştea 21, V. Dobrescu 37, Fl. Neaga 41, Letan 86 / A. Hosu 8, Cr. Sandor 61

Dacia Gepiu: Barabaş (74 Ad. Iova) – Agud, Ciuciu, Letan, R. Ţârlea, Ad. Buştea (67 B. Iambor), L. Todea, L. Pereţ (14 Pocian), Fl. Neaga, D. Cuc (88 A. Avram), V. Dobrescu. Antrenor: Adrian Iova

Unirea Valea lui Mihai: G. Gabor – Balajti, D. Jude, V. Foriş, A. Hosu, Toth (88 Kiss A.), M. Daroczi, Solymosan (56 Cr. Sandor), R. Crişan, Lakatos, Gego. Antrenor: Zsolt Muzsnay

Cartonaşe galbene: Dobrescu 69 / Gego 34, Daroczi 35, D. Jude 66 şi 80
Cartonaşe roşii: – / D. Jude 80
Arbitri: Cosmin Cormoş – Iulius Timar, Ionuţ Cheregi, rezervă Andrei Pirtea
Observatori AJF Bihor: Radu Bitea şi Ştefan Gallovits



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !