„De ce eu?”, film care acuză

De Cristian Horgoș
Reactualizat la:
1Comentariu
Alexandru Lele, alături de actorul Mircea Constantin
Alexandru Lele, alături de actorul Mircea Constantin
Thriller-ul „De ce eu?” readuce în atenţie malversaţiunile din mega-dosarul orădean „Kerosenul”.

Thriller-ul justiţiar „De ce eu?” a avut proiecţii oficiale, la Berlin, Bucureşti şi, marţi seară, la Filarmonica din Oradea. Sub reflectoare au fost regizorul Tudor Giurgiu, patru actori şi trei orădeni participanţi direcţi la percheziţia care a inspirat una din cele mai puternice scene din film. Este vorba de redactor şef TVS – Florin Ardelean, cameramanul Sandor Nyulas şi procurorul Lele, cel care i-a chemat acasă la el pentru a se asigura că nu i se „plantează probe” în timpul percheziţiei. Marele absent de la gală se poate spune că a fost „Mr. Kerosen”, personajul arestat de Lele sub acuzaţia de contrabandă cu 1.495 de tone de kerosen dar achitat de justiţie şi chiar despăgubit de Statul Român pentru „arestarea de vinerea seara”, după cum o decredibiliza premierul Năstase. Şi dincolo de laudele echipei de filmare pentru arhitectura găsită la Oradea, publicul a rămas cu gustul amar al criticii exprimate clar în film privind justiţia orădeană care „a diluat” dosarul „Kerosenul” până la o condamnare cu suspendare pentru doar unul dintre amicii fiului de prefect. Mesajul tranşant al filmului şi-a găsit resortul şi în declaraţia dată de regizorul Giurgiu în faţa orădenilor, şi anume că preferă o „Republică a procurorilor” decât una a „liniştii false din anii 2000”.

Cu excepţia prezumtivului regizor bănuit că ar fi ajutat la punerea în scenă a evenimentelor din Bucureşti de la Revoluţia din ’89, Tudor Giurgiu e primul regizor care şi-a asumat transfigurarea unui moment de cotitură din justiţia românească.

Cel puţin aşa reiese din interpretările împărtăşite marţi publicului orădean de către fostul procuror orădean Alexandru Lele şi de regizorul Tudor Giurgiu.

„De aici a pornit totul”

Astfel, referindu-se la gala care a avut loc în seara precedentă la Bucureşti, actualul avocat Alexandru Lele a încercat să redea un dialog dintre fostul preşedinte Traian Băsescu şi regizorul Tudor Giurgiu. „Fostul preşedinte i-a spus că de la acest caz a început totul”, a marşat Lele, lăsând să se înţeleagă că a pus umărul la răsturnarea administraţiei Năstase.

Regizorul Giurgiu s-a abţinut însă să meargă la fel de departe, confirmând că Traian Băsescu i-a declarat laconic doar că „De aici a pornit totul” şi că, în acelaşi timp, privirile i-au fost atrase de sepepiştii care, nerecunoscându-l pe actorul Emilian Oprea l-au împins din calea fostului preşedinte.
„E cutremurător, este pentru prima dată o poveste de la cap la coadă, cursivă în care se arată ce s-a întâmplat. Este un film despre crima făcută de un sistem, dar autorul nu a fost tras la răspundere. Abia atunci când Tudor Giurgiu va face un film despre asta se va putea spune că nu au mai învins serviciile”, a continuat Lele punând în cârca „serviciilor” şi copiile împărţite spectatorilor, înainte de film, ale rechizitoriului cu care a fost trimis în judecată şi pentru care a fost achitat.

Intitulate calomnios „Acest material demonstrează fără echivoc că Lele Alexandru Florian nu este nicidecum un erou, ci autorul moral al sinuciderii procurorului Cristian Panait”, fasciculele de foi A4 au fost împărţite de două doamne care nu s-au prezentat şi au plecat intempestiv când au fost luate la întrebări.

În plus, pentru cine cunoaşte cât de cât evenimentele care au precedat sinuciderea procurorului Cristian Panait sau măcar pentru cine urmăreşte atent filmul „De ce eu?», e complet ilogică o culpabilizare morală a lui Lele. Căci dacă acuzaţiile ar fi fost fondate, procurorul Panait nu ar fi avut nicio reţinere să instrumenteze dosarul lui Lele, cu sau fără presiuni din partea superiorilor săi.

Apreciat şi la Berlin

„Sinuciderea procurorului Panait la vremea respectivă a fost un şoc pentru mine. Nu eram familiarizat deloc cu lumea justiției, dar am încercat să citesc cât mai mult despre cazul acesta. La Berlin, mulţi oameni erau curioşi să înţeleagă ce se întâmplă în România, le-am spus că filmul este foarte actual. Cel mai bine au rezonat cu noi sârbii, ruşii, croaţii, bulgarii, ungurii şi chiar germanii care au făcut parte din fostul bloc estic. Ei au înţeles imediat filmul”, a explicat orădenilor regizorul Tudor Giurgiu.

Întrebat din sală dacă şi-ar fi putut intitula filmul „Republica Procurorilor”, cu referire la mulţimea demnitarilor anchetaţi de DNA, regizorul Tudor Giurgiu a răspuns negativ, explicând că a vrut să accentueze drama personală a procurorului împins spre sinucidere într-o perioadă când politicul ţinea justiţia la respect.

Dreptate, nu linişte

„Eu înţeleg că putem vorbi de un clişeu mediatic şi că s-ar putea să fie nişte abuzuri de interpretare (n.red. – din partea unor procurori anticorupţie care cercetează parlamentari şi miniştri). Dar să mergem înapoi în anii 2000: era linişte, linişte totală fiindcă se votase pentru linişte… Eu prefer o Republică a procurorilor, care se luptă pentru dreptate, pentru principii, chiar cu riscul unor excese inerente”, a nuanţat Tudor Giurgiu.

În cheia acestei viziuni a regizorului poate fi motivată şi constatarea inechivocă din film privind magistraţii orădeni care „au diluat” dosarul contrabandei cu kerosen, cu precizarea că în film se avansează o cantitate gigantică – 40.000 de tone de kerosen în timp ce în dosarul real s-au vizat 1.495 de tone de combustibil.

O altă afirmaţie interesantă din film este privind dublul rol contradictoriu pe care l-ar fi avut SRI-ul: pe de o parte de beneficiar al câştigurilor rezultate din evaziune iar pe de altă parte de realizare a interceptărilor care au condus la constituirea dosarului de anchetă. „SRI-ul nu e un monoid, ci un viespar”, e explicaţia oferită în film privind faptul că unii sereişti şi-au făcut datoria de a deconspira contrabanda pe care alţi colegi o coordonau pentru strângerea de fonduri negre destinate fie Serviciului fie unor sfere politice.

Rămâne ca spectatorii să decidă unde se opreşte realitatea şi unde începe ficţiunea.

Cert e că regizorul Tudor Giurgiu a explicat, marţi seară, la Oradea, că deşi a fost obligat „să ficţioneze” acolo unde nu a putut umple golurile, s-a bazat cât mai mult pe reconstituiri din presă şi din discuţii cu apropiaţi ai lui Cristian Panait (cu excepţia prietenei sale) şi cu jurnalişti. „Pentru redarea ultimelor zile din viaţa procurorului am apelat şi la presupuneri, bănuieli şi convingeri personale”, a mărturisit Tudor Giurgiu despre efortul de a surprinde ruptura psihologică a procurorului erou care a ales să se sinucidă decât să se alinieze sistemului putred.

Stănoiu, Adrian Năstase…

Pentru un plus de ancorare în realitate, filmul se termină cu precizări că e inspirat de un caz real, că fosta ministră a Justiţiei, Rodica Stănoiu, a fost deconspirată întretimp ca fostă colaboratoare a Securităţii şi că fostul premier Adrian Năstase are o dublă condamnare pentru corupţie.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor