De vorbă cu un olimpic național

3Comentarii
FOTO: Facebook
FOTO: Facebook
Patrick Joshua Biro, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, a obținut o mențiune la Olimpiada Națională de Istorie, clasându-se pe locul V pe țară.


Peste 200 de elevi de clasele VIII – XII din toată țara au venit la Alba Iulia să se întâlnească cu istoria, tradiția și cultura – aceștia participând, în perioada 3 – 6 aprilie, la Olimpiada Națională de Istorie, desfășurată aici. Trebuie spus că Centenarul Marii Uniri, pe care-l sărbătorim în acest an, a conferit acestui oraş un statut privilegiat – de „Mecca al românismului”, ca o recunoaştere a semnificaţiei sale în evoluţia poporului nostru.

Județul Bihor a fost reprezentat la „Naționala” de Istorie din acest an de cinci elevi, iar doi dintre aceștia au reușit să se facă remarcați, obținând mențiuni pentru punctajele obținute la proba scrisă. Aceștia sunt Ioana Ștefania Morar (elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Octavian Goga” din Marghita, coordonată de doamna profesoară Florica Sărac), care a obținul poziția a 8-a la clasa ei (cu 89 de puncte), respectiv Patrick Joshua Biro (elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea) cu 85 de puncte, ocupând astfel poziția a 5-a la nivelul lui – aceasta fiind și cea mai bună clasare din întreg lotul bihorean. De evidențiat aici că ambii elevi se află la a doua participare consecutivă la acest nivel al competiției, cu precizarea că Patrick Joshua Biro a obținut anul trecut premiul al II-lea la clasa a X-a, acesta fiind pregătit – atât atunci, cât și acum – de subsemnatul, autor al acestor rânduri.

Cum cu Joshua pot spune acum că am reușit să fac o echipă de succes (lucru dovedit, iată, pentru a doua oară), la întoarcerea lui acasă de la Alba Iulia – vineri, 6 aprilie – mi-am permis să-i fac o surpriză, așteptându-l la Autogara din Oradea. Cu această ocazie, i-am luat un scurt „interviu” la cald (cum s-ar spune), iar ceea ce am aflat de la el vă împărtășesc și dumneavoastră în rândurile care urmează.

Daniel Topală: După ce anul şcolar trecut ai obţinut premiul al II-lea la etapa naţională a Olimpiadei de Istorie, iată că „recidivezi” și în acest an. Ai putea să ne dai o definiţie a acestei „specializări”, respectiv a reuşitei tale?
Joshua: Întotdeauna mi-a făcut o deosebită plăcere să găsesc esenţa Istoriei dincolo de orizontul conceputului de materie studiată la şcoală şi doar atât. Ca elev în clasa a XI-a și care dorește să se îndrepte spre Medicină, pot afirma că Istoria este o pasiune pe care mama mi-a insuflat-o cu mare drag încă de mic copil și m-a învățat să o valorific întotdeauna, pentru ca mai apoi, în clasa a X-a, să fac echipă cu dumneavoastră (de atunci de când mi-ați devenit profesor la clasă), să iau parte pentru prima oară la o competiție de rang național și să obțin acel premiu II, de care spuneați. Anul acesta am obținut doar mențiune, clasându-mă pe poziția a V-a, însă aceasta nu mă oprește să cred că bucuria muncii depuse este ridicată la infinite puteri de recunostința pentru ființa care mi-a dat viață și care mă susține necondiționat – mama, dar și pentru cei care mă învață, pentru toți cei care cred (sau nu) în dorința nestăvilită de a da tot ce e mai bun, ceea ce te face să devii învingător cu adevărat!

Daniel Topală: De unde această pasiune?
Joshua: Nu atât succesul, cât şi preţuirea acestei forme de înţelepciune le datorez mamei, care a avut la rândul ei poţiunea de fericire regăsită în paginile cărţilor istorice. De asemenea, toate ideile privind magistra vitae şi despre viaţă – în general – mi le-am format şi cu ajutorul domnilor şi doamnelor profesori şi profesoare, indiferent de materie. Nu mai spun de sprijinul moral şi emoţional, binevenit din partea tuturor acestor persoane unice, deosebite!

Daniel Topală: Despre experienţa propriu-zisă din zilele „Naţionalei” îmi poţi spune ceva?
Joshua: Totul a fost memorabil! Am avut norocul, onoarea şi extrema fericire de a avea în jurul meu suflete unice, oameni care au avut fiecare câte o lecţie nemuritoare, şi pe care era imposibil să nu îi îndrăgeşti – fie că e vorba de echipa judeţului nostru, sau de elevi din celelalte zone şi de profesori, totul transformând perioada petrecută la Alba Iulia în particule deosebite ale emoţiilor, ale trăirilor de neuitat. În an de Centenar și alături de oameni mai mult decât minunați, am descoperit locuri pline de magia trecutului, dar cu atât mai mult, de desăvârșirea unei unificări care dăinuie – în ciuda divergențelor politice și sociale – și în zilele noastre. Evident, era şi acea urmă de îndoială, mică, dar existentă, legată de dorinţa arzândă de a aduce mândria rezultatelor bune acasă. Și, cu ajutorul lui Dumnezeu, aşa a fost să fie!

Daniel Topală: Cum ai învăţat pentru olimpiadă? Ai avut o tehnică anume?
Joshua: Cunoscând faptul că nu există o formulă universal valabilă pentru a învăţa aşa cum îţi foloseşte mai bine, am încercat să sintetizez ideile din materialele pentru concurs primite de la dumneavoastră (care m-au ajutat foarte mult), alături de încrederea mai mult decât deosebită pe care ați avut-o în mine. De asemenea, am încercat să folosesc două „arme”: mai exact, acel simţ al istoriei, despre care vorbea şi Marin Preda în „Viaţa ca o pradă”, şi care te ajută să vezi cursul timpului în lumina matricii culturii, şi cu ajutorul mamei, care mă determina să văd totul mai mult decât ca o poveste.

Daniel Topală: Ți-a rămas în amintire vreun moment deosebit petrecut la Alba Iulia zilele acestea?
Joshua: Îmi vine în minte acum acel moment când, în mijlocul unui loc plin de minuni, un adolescent de 17 ani, animat de emoțiile covârșitoare ale unei Olimpiade Naționale, a luat pixul în mână și a cugetat pentru un moment. Era vorba de Sala Unirii de la Alba Iulia, care însemna pentru el nesfârșita dovadă că istoria a fost scrisă aici, iar nu modificată, și o carte de însemnări îl aștepta, ca și pe ceilalți vizitatori, cu paginile larg deschise, și în care a scris așa: „Doresc tuturor celor care citesc și vor citi mesajul meu să cunoască fericirea de a-ți respecta strămoșii, dincolo de toate gradele de libertate ale Timpului. Nu lăsați confuzia să consacreze statu-quo-ul lipsei de prețuire față de trecut!”

Daniel Topală: Ai vreun sfat pentru viitorii olimpici? Chiar și pentru cei care citesc aceste rânduri şi nu numai?
Joshua: O vorbă celebră – atribuită împărătesei Maria Tereza – spunea că „nu contează atât de mult ce faci, ci câtă dragoste pui în ceea ce faci”. Tot ceea ce încerc să vă împărtăşesc vine din adâncul sufletului meu. Întâi de toate, este esenţial să ne ferim de vortexul distructiv al sloganului „Trăieşte pentru acum!”, în măsura în care se neglijează fiecare efort sacru al strămoşilor noştri pentru tot ceea ce am numi azi „obişnuit”. Eu mi-am adoptat şi construit, în acest sens, un mic motto – simplu, şi totuşi complex – în virtutea faptului că fiecare din noi este unic şi poate aduce schimbarea, scoţând din planul personalităţii superficialitatea şi încercând să tindem spre autodepăşire, chiar şi prin paşi aparent insignifianţi, dar definitorii pentru curba evoluţiei noastre în istorie. Căci acolo unde există pasiune și ambiție pentru ceva anume, cu siguranță – mai devreme sau mai târziu – vor apărea și rezultatele…

Prof. Daniel Topală



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor