Decizie amânată în cazul Wolfowitz

Decizie amânată în cazul Wolfowitz
Conducerea Băncii Mondiale va decide pe 15 mai soarta preşedintelui său.

Conducerea Băncii Mondiale i-a acordat preşedintelui Paul Wolfowitz un răgaz până pe 15 mai pentru a răspunde acuzaţiilor că ar fi favorizat-o pe colaboratoarea sa, Shaha Riza, care ar fi obţinut în acest fel o mărire de salariu şi o promovare în funcţie în 2005.

O comisie a Băncii Mondiale a verificat şi acuzaţiile aduse lui Paul Wolfowitz conform cărora acesta ar fi angajat o serie de foşti colegi în funcţii de conducere la bancă, fără ca aceştia să aibă experienţa necesară.

Liderii Partidului Democrat i-au cerut preşedintelui George Bush să intervină şi să-i ceară lui Paul Wolfowitz să demisioneze, pe motiv că scandalul legat de numele său ar dăuna Băncii Mondiale şi ar submina interesele Statelor Unite.

Mai mulţi oficiali europeni şi-au exprimat neîncrederea că domnul Wolfowitz ar avea credibilitatea necesară pentru a putea continua să conducă Banca Mondială, unul din scopurile băncii fiind promovarea în lume a principiilor bunei guvernări.

Paul Wolfowitz, care a fost adjunctul Ministrului Apărării în administraţia Bush şi a susţinut războiul din Irak, şi-a cerut scuze pentru implicarea sa în acest scandal, dar a refuzat să se retragă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase