În acest context, miercuri, poliţiştii Postului de Poliţie Vârciorog au acţionat împreună cu reprezentanţi ai Ocolului Silvic Dobreşti pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice. Astfel, pe raza localităţii bihorene Şerghiş l-au depistat pe localnicul P.T.(51 ani), care a tăiat şi sustras dintr-o pădure din localitate trei arbori specia fag, în valoare de 1.445 lei. Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării, iar în cauză a fost întocmit dosar penal. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Postului de Poliţie Vârciorog. Tot miercuri, poliţiştii din Vârciorog şi reprezentanţii Ocolului Silvic Dobreşti l-au depistat pe raza localităţii bihorene Şeghiş pe orădeanul P.C.F.(19 ani), în timp ce transporta cu o autoutilitară cinci metri steri de lemne de foc, fără documente legale. Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării, iar conducătorul auto a fost sancţionat conform prevederilor Legii nr.171/2010. De asemenea, tot miercuri, în jurul orei 18:00, poliţiştii Postului de Poliţie Lugaşu de Jos împreună cu reprezentanţi ai Ocolului Silvic Pădurea Craiului l-au depistat pe drumul comunal 168, în localitatea Lugaşu de Sus, pe B.D.(38 ani), din Aleşd, în timp ce transporta cu un autocamion 10 metri steri de lemne de foc, de esenţă gorun, fără a avea documente de provenienţă şi de transport. Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii nr. 171/2010, cu amendă în valoare de 2.000 lei.
Delicte silvice
Odată cu apropierea sezonului rece, se intensifică se pare şi furturile de materiale lemnos.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
ISU Bihor intervine în zone montane afectate de ninsori și copaci căzuți, pentru siguranța circulației și a cetățenilor.
Stiri Inter(Nationale)
SUA a atacat Venezuela. Președintele Maduro și soția sa au fost capturați de Trump și scoși din țară
Statele Unite au lansat sâmbătă dimineață atacuri militare de amploare asupra Venezuelei, lovind inclusiv zone urbane și obiective militare din Caracas, în timp ce Donald Trump a anunțat capturarea președintelui Nicolas Maduro, acuzații respinse ferm de autoritățile de la Caracas, care vorbesc despre o „agresiune militară” fără precedent.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În baza votului dat de consilierii locali, Primăria Oradea va proceda la închirierea, prin licitație publică, a două spații cu altă destinație decât cea de locuință, situate în corpul C din Cetatea Oradea, un ansamblu istoric aflat în domeniul public al municipiului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ultima zi a lui 2025 i-a adus unui tânăr din Oradea o condamnare la 2 ani de închisoare, cu suspendare pe o perioadă de supraveghere de 3 ani, pentru trafic de droguri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Autorulota îl va purta prin: Ungaria, Slovacia, Austria, Germania, Franţa, Spania, Italia și Slovenia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aproximativ 75.000 de firme au fost radiate până la finalul lunii noiembrie, arată datele ONRC.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!