Evenimentul caritabil Family Style Fashion Week a fost organizat de Loja Pasionaţilor de Mărgele – comunitate a bijutierilor handmade din România cu peste 1700 de membri. Beneficiarul evenimentului caritabil este Asociaţia SOS Autism Bihor. Loja Pasionaţilor de Mărgele are o activitate care variază de la concursuri tematice, ateliere şi tabere de creaţie, portaluri informaţionale de specialitate, până la acţiuni caritabile, în cadrul filialei Modă, Stil, Tendinţe. Family Style Fashion Week Timişoara a adus în premieră prezentări de modă cu concepte vestimentare de familie, realizate de designeri din Vestul ţării. „Noile tendinţe mondiale pentru întreaga familie se îndreaptă către promovarea look-ului compact ce aduce un aspect unitar, studiat şi de bun gust a ţinutelor membrilor familiei atunci când aceştia se prezintă împreună”, spune Maria Taporojan, coordonator al evenimentului. Acestea au fost aplicate pe situaţii precum „O seară la Operă”, „Căsătoria”, „La vânătoare în 1990”, „Portul popular”, „Familie de motociclişti”, iar manechinele vor avea rol de mămici, tătici şi copii.
Designeri la Family Style Fashion Week
Adina Junc, Carmen Roatiş şi Alexandra Indrieş Nagy şi-au prezentat colecţiile. Jazzissimo a fost locul unde generozitatea şi stilul şi-au dat întâlnire.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 16 decembrie.
România
O lege apărută recent în Monitorul Oficial modifică substanțial cadrul de funcționare al Fondului de garantare a asiguraților și extinde protecția oferită de acesta în cazul polițelor RCA.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O femeie de 85 de ani, din Oradea, a trecut prin clipe de spaimă, după ce a fost agresată în propria curte de un individ care s-a prezentat drept angajat al Companiei de Apă și i-a cerut să plătească presupuse datorii la apă, dar și la curent.
România
Moțiunea de cenzură inițiată de 118 parlamentari ai Opoziției a fost dezbătută de Senat și Camera Deputaților în cursul zilei de luni, 15 decembrie într-o ședință comună.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În Oradea continuă tradiția gesturilor de bunătate prin ediția 37 a evenimentului „Oradea donează o pâine”, care va avea loc miercuri, 17 decembrie, între orele 15:00 și 17:00, în patru locații din oraș: Piața Rogerius, Ioșia (stația de autobuz – Blocul Pensionarilor), Bisericuța Nufărul și Bulevardul Dacia (Profi).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul după amiezii zilei de luni, 15 decembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!