Directorul AIO cheamă FC Bihor la discuţii

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
2Comentarii
Directorul AIO cheamă FC Bihor la discuţii
După ce a cerut clubului FC Bihor să plătească 32.000 de lei + TVA pe lună, pentru a folosi Stadionul Iuliu Bodola, respectiv 8.000 de lei + TVA pe lună, pentru a folosi Baza Sportivă Motorul, directorul AIO, Cristian Beltechi nuanţează.

„Se vede treaba că cineva ne dă cu cazmaua în cap din nou. Chiar nu înțeleg ce se dorește. Am făcut demersuri inimaginabile, alături de Consiliul Județean, de a atrage oameni de bine ca să ne sprijine și este păcat că nu suntem înțeleși chiar de edilul acestui oraş”, declara preşedintele FC Bihor, Viorel Nemeş.

Cum justifică banii?

Şeful Administraţiei Imobiliare Oradea (AIO) spune că aşteaptă conducerea FC Bihor la discuţii, pentru negocieri şi justifică sumele solicitate clubului prin faptul că mare parte dintre aceste sume reprezintă, de fapt, cheltuielile cu utilităţile pentru luna decembrie. Mai mult, omul municipalităţii susţine că, dacă municipiul Oradea nu mai e parte din FC Bihor, nu are temei juridic pentru a suporta aceste cheltuieli. Este invocată chiar ameninţarea Curţii de Conturi. „În momentul în care Primăria iese dintr-o asociere, aceasta devine privată pentru Primărie. 36.000 de lei au fost utilităţile pe decembrie, iar pe ianuarie va fi şi mai mult. Noi nu putem deconta cheltuieli ale unei entităţi din care noi nu mai facem parte, pentru că ar fi deturnare de fonduri. Aşadar, nu are nicio legătură politică”, ne-a transmis Beltechi, ţinând să precizeze că încă nici nu a discutat cu Executivul, adică cu primarul Ilie Bolojan, despre sumele cerute de AIO către FC Bihor!
„Le-am expediat invitaţii ca în 15 zile să discutăm clauzele actului adiţional. Dar nu poţi forţa un om să semneze un act adiţional dacă nu vine la discuţii”, afirmă Beltechi, adăugând că până acum „nu a avut cu cine vorbi” de la FC Bihor. „Nu a fost nicio discuţie. Le-am trimis invitaţie să vină să discutăm clauzele. Noi suntem deschişi la orice cale de mijloc, dar o reglementăm ulterior printr-o Hotărâre de Consiliu Local. Deocamdată trebuie să cer banii ăştia, pentru că nu pot să finanţez o chestiune în care noi nu suntem membri, până în momentul în care se găseşte orice cale juridică”, explicitează directorul AIO.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor