Doar un punct cu Amefa

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
Crișul Oradea a înregistrat un egal și o înfrângere în „dubla” de acasă cu Amefa Arad, din etapa a 14-a a Superligii Naționale de polo.

Disputate la Bazinul Acoperit Crișul, cele două meciuri au fost foarte echilibrate și s-au încheiat cu scorurile de 11-11 (2-2, 2-5, 4-1, 3-3), respectiv 7-9 (1-2, 2-2, 2-3, 2-2). Tânăra formație orădeană putea „scoate” mai mult de un singur punct din această „dublă”, dar lipsa de experiență și de luciditate din finalurile meciurilor au privat-o de rezultate mai bune.

Antrenorii Cosmin Goina și Eugen Băjenaru au aliniat echipa: Popuțe, Forray – portari; Ș. Mureșan 1+0 goluri marcate, Ihoș 1+1, Sava, H. Ilisie 1+0, Stoica 2+0, Schill 1+0, O. Țifrea 2+1, Bodea, A. Freundlich 3+2, Majoros, Klutsch, Luncan 0+1, Szalatyán 0+2. Au condus arbitrii Mihnea Alexandrescu și Mircea Mischian, ambii din Cluj-Napoca.

Vicecampioana CSM Digi a avut etapă liberă. Runda viitoare, CSM Digi va juca în deplasare cu CSM Târgu Mureș, iar Crișul va sta, deoarece și-a disputat în devans „dubla” din deplasare cu Rapid, în care gazdele s-au impus cu scorurile de 12-7, respectiv 14-10.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !