Programul este unul divers, principalele puncte de atracție fiind deschiderea festivă a Complexului Muzeal Cetea și prima ediție a „Festivalului pălincii și vinului” din Cetea.
Evenimentul debutează la ora 11:00, atunci când are loc slujba religioasă în Biserica Ortodoxă din Cetea, cu ocazia sărbătoririi Nașterii Maicii Domnului. La ora 12:00 sunt programate dezvelirea și sfințirea efigiilor Regelui Ferdinand și Reginei Maria, întregitorii României Mari, de pe Monumentul Eroilor satului Cetea, căzuți în cele două războaie mondiale. Deschiderea festivă a Complexului Muzeal Cetea în curtea casei cu nr. 19, la 200 m de biserică, e programată la ora 13:00. Urmează apoi un program artistic la Căminul Cultural Cetea, după care la ora 14:30 se deschide prima ediție a „Festivalului pălincii și vinului” din Cetea, la Căminul Cultural.
Unul dintre oamenii care nu și-au uitat niciodată satul, artizan al evenimentelor care au loc aici, dr. Petru Mihancea, are un cult pentru obiectele tradiționale.
Doctor în Medicină, nominalizat la Premiul Charcot, ca reprezentant al României în Consiliul European pentru Cercetare și Tratament al Sclerozei Multiple, dar și posesor al unei Diplome de excelență pentru promovarea valorilor moral-creștine ale patrimoniului național, din partea Ministerului Culturii, profesorul universitar dr. Petru Mihancea nu a rupt niciodată legătura cu satul natal, Cetea, conștient fiind de faptul că – așa cum spunea Viorel Horj – „atunci când această legătură se rupe, pe omul proiectat în neant nu-l mai primește nici țărâna timpului. Iată de ce întoarcerea la vatră devine un necesar exercițiu de supraviețuire”.
În casa părintească din Cetea, construită în perioada 1965/1967, medicul Petru Mihancea a strâns, de la un jug de vite și un car, la stelaje cu obiecte casnice: un cântar, o ladă de făină, o ladă pentru oale și tăcăneaua, un cuptor de pâine construit în 1950, un căndălău și o căldare pentru prepararea hranei pentru animale; nu lipsesc moara de sfărmat porumbul, forma de făcut văioage, furca de tors, războiul de țesut, socala, grebenele, lavița care se punea în fundul casei, depenele, caierul în furcă, rășchitorul și furca de tors.
Citiți principiile noastre de moderare aici!