Două locuri 3 pentru juniorii de la Viitorul

De Teodor Biriş
1Comentariu
Cele două grupe de la Viitorul Oradea FOTO: FACEBOOK
Cele două grupe de la Viitorul Oradea FOTO: FACEBOOK
Viitorul Oradea a participat cu grupele 2003 şi 2005 la Turneul „Liviu Antal” desfăşurat la Cluj-Napoca.


Fotbaliştii antrenaţi de Dan Mudura şi Sorin Toma au reuşit să se claseze cu ambele grupe pe locul 3 din 12 echipe, departajarea de locul 2 fiind făcută doar la golaveraj.

În competiţia rezervată copiilor născuţi în 2003, cu două victorii şi o remiză, Viitorul a câştigat o grupă din care au mai făcut parte „Liviu Antal” Cluj, Il Calcio Satu Mare şi Viitorul Cluj. În „final four”, Viitorul a învins cu 1-0 pe FC Bihor, a remizat 0-0 cu Il Calcio Satu Mare şi a pierdut cu 0-4 cu CFR Cluj, câştigătoarea turneului. FC Bihor a ocupat locul 4.

La categoria 2005, Viitorul a câştigat grupa, iar în „final four” a remizat cu Plimob Sighet (1-1) şi cu „Liviu Antal” Cluj (2-2), pierzând cu 1-3 cu Luceafărul Cluj. Portarul Viitorului, Alex Cherman, a fost desemnat cel mai bun portar la categoria 2005.

Într-o altă ordine de idei, grupa 2003 a Viitorului Oradea a fost prezentă în perioada 3-7 aprilie la un turneu internaţional la Kladovo (Serbia) unde s-a clasat pe locul 2 din 12 echipe participante din România, Serbia şi Bulgaria.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor