Două noi ghiduri ale solicitantului, în consultare

De Simona Drimbău
Două noi ghiduri ale solicitantului, în consultare
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat recent două noi Ghiduri ale solicitantului, în varianta consultativă, pentru submăsurile 16.1 „Sprijin pentru înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor operaţionale (GO), pentru dezvoltarea de proiecte pilot, noi produse” şi 16.1a „Sprijin pentru înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor operaţionale (GO), dezvoltarea de proiecte pilot, produse şi procese în sectorul pomicol”.

Obiectivul principal al submăsurii este de a sprijini înfiinţarea şi funcţionarea Grupurilor Operaţionale (GO) cu scopul de a realiza, în comun, un proiect de dezvoltare-inovare nou, prin care să se abordeze anumite probleme specifice şi să se valorifice oportunităţile existente în sectoarele agro-alimentar şi forestier.

Proiectele se vor axa pe soluţii inovatoare care vor genera beneficii directe pentru membrii GO, implicit pentru economia locală şi/sau condiţiile sociale şi de mediu din zonele rurale, inclusiv prin diseminarea rezultatelor către toţi actorii interesaţi.

Beneficiari

Beneficiarii sprijinului nerambursabil în cadrul submăsurii 16.1 – Sprijin pentru înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor operaţionale (GO), pentru dezvoltarea de proiecte pilot, noi produse trebuie să fie un grup operaţional potenţial, fără statut juridic, constituit din minim un partener şi cel puţin un fermier/un grup de producători/o cooperativă/altă formă de asociere în agricultură, în funcţie de tema proiectului: Partener cu domeniul de activitate – cercetare; Partener cu domeniul principal de activitate în sectorul agro-alimentar.

16.1a – Sprijin pentru înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor operaţionale, dezvoltarea de proiecte pilot, produse şi procese în sectorul pomicol – solicitantul trebuie să fie un grup operaţional potenţial, fără statut juridic, constituit din minim un partener şi cel puţin un fermier/un grup de producători/ o cooperativă/ altă formă de asociere în agricultură din sectorul pomicol: partener cu domeniul de activitate de cercetare (de ex.: producţie/procesare/ambalare fructe), corespunzator temei proiectului; Partener care are ca activitate principală procesarea/comercializarea fructelor din sectorul pomicol sau producţia de ambalaje şi alte produse destinate sectorului ca domeniu principal de activitate, în concordanţă cu tema proiectului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !