Drum sigur – ABCdar rutier pentru elevi

De Alexandru Guiaș
3Comentarii
Drum sigur – ABCdar rutier pentru elevi
Programul educațional „Drum sigur – ABCdar rutier” se desfășoară în șapte județe.

Peste 650 de elevi din 13 localități, din șapte județe (Argeș, Bihor, Brașov, Cluj, Dâmbovița, Ilfov și Timiș), vor urma la clasă programul „Drum sigur – ABCdar rutier” și vor învăța cum să fie în siguranță pe drumurile publice.

Aflat la al doilea an de implementare, programul constituie o inițiativă educațională ce aparține companiei Holcim România, derulată în parteneriat cu Junior Achievement (JA) România.

Prin activități practice și jocuri interactive, elevii vor învăța ce implică deplasarea sigură pe drumurile publice, respectarea regulilor de circulație și adoptarea unei atitudini preventive. Cei mici vor fi stimulați să își exprime liber propriile opinii cu privire la siguranța în trafic și vor experimenta diferite situații inspirate din viața de zi cu zi.

În cadrul ediției-pilot, elevii au învățat să își cunoască mai bine localitatea, din perspectiva zonelor celor mai predispuse la incidente rutiere, și să exerseze rolul de promotori care îi atenționează pe cei din jur . Sub îndrumarea învățătorilor, a polițiștilor rutieri și a consultanților voluntari, aceștia cred că elevii vor deveni mai responsabili în ceea ce privește siguranța lor și a celorlalți pietoni și vor învăța reguli care îi fac să fie siguri pe ei atunci când traversează o stradă nesemaforizată. Proiectul este dezvoltat pe baza programei de educație rutieră elaborate în 2015 de Ministerul Educației.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor