După dezastrul proiectului de lege Rosia Montana, USL face o legislaţie minieră nouă, după chipul şi asemănarea RMGC?!

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
După dezastrul proiectului de lege Rosia Montana, USL face o legislaţie minieră nouă, după chipul şi asemănarea RMGC?!
În cele ce urmează voi da copy-paste la concluziile prezentate în raportul comisii speciale pentru Roşia Montană, ce a respins, luni seara, proiectul legislativ al Guvernului. După fiecare paragraf, voi schiţa şi eu câteva observaţii.

Aşadar, CONCLUZIILE comisiei Rosia Montana:

I. “Comisia consideră că Proiectul de lege supus examinării nu acoperă în mod satisfăcător toate cerințele complexe privind cadrul desfășurării activității de exploatare a resurselor minerale în România și, în consecință, propune respingerea acestuia”.

comentariu: Prima concluzie e una de bun simţ.

II. “Având în vedere carențele legislației actuale, care nu ține cont de specificul unor proiecte de anvergura proiectului minier în discuție, Comisia recomandă completarea cadrului legislativ cu măsuri care să stimuleze implementarea unor proiecte miniere de asemenea amploare. Comisia consideră necesară stabilirea unor condiții de parteneriat corect între acționarul majoritar și compania de stat românească, cu respectarea normelor comunitare obligatorii și a principiilor dezvoltării durabile a zonelor în care va fi realizat proiectul”.

comentariu: Aici e, de fapt, buba şi marele semn de întrebare. Comisia nu se limitează să recomande completarea cadrului legislativ, ci o spune a priori: aceasta vor trebui să stimuleze proiectele miniere “de asemenea amploare”. Adică proiecte precum cel al RMGC de la Roşia Montană! Sigur, în continuare ni se spune frumos, despre “parteneriat corect”, “norme comunitare obligatorii” şi “principiile dezvoltării durabile”, dar esenţa e ca noua legislaţie să sprijine, nu-i aşa?, proiecte precum cel al RMGC-Gabriel Resources. În mod normal, dacă cele trei principii din fraza precedentă se îndeplinesc, proiectul RMGC nu ar trebui să se facă niciodată.

III. “Comisia apreciază modificările condițiilor Acordului inițial (licența) propuse de Guvernul României, considerând că acestea reprezintă o îmbunătățire reală față de licența în vigoare și pot aduce beneficii economice pentru statul român”.

comentariu: Deşi, prin respingerea proiectului de lege, Guvernul USL îşi dă singur un şut în fund, comisia ţine morţiş să-l mângâie pe cap pe incompetentul premier Ponta, alintat Chappy, la Washington DC.

IV. “Comisia propune, prin prezentul raport, o serie de acțiuni pentru stabilirea unui cadru legislativ coerent, care să sprijine poziția de negociere a statului român și în alte proiecte de asemenea anvergură. Comisia apreciază că este necesară analizarea unor scenarii alternative de stabilire a redevențelor și a participației statului în cazul exploatărilor miniere, având în vedere exemplul altor state”.

comentariu: Comisia propune chestiuni de bun simţ, pe partea economică. Cu observaţia că nu orice proiect de anvergură este unul benefic, după cum observăm în acest caz. Atunci când mediul – pământul şi apa – în fapt sănătatea oamenilor şi a animalelor sunt afectate grav şi iremediabil, discuţia economică nici nu ar mai trebui să mai aibă loc. E ca şi cum tu ai avea cancer, dar în loc să îţi doreşti să te însănătoşeşti, ţi-ai dori să îţi cumperi cea mai tare maşină.

Rosia-Montana-Piatra-Corbului

V. “Comisia atrage atenția asupra unor posibile încălcări ale legislației în vigoare pe parcursul derulării proiectului de exploatare minieră de la Roșia Montană. De aceea, Comisia va înainta prezentul raport autorităților competente cu scopul asigurării legalității integrale a proiectului Roșia Montană și investigării, acolo unde este cazul, a faptelor presupus ilegale”.

comentariu: Altă concluzie ce merită salutată. Sunt curios ce vor face autorităţile. Văd că DNA este foarte activ, în ultima perioadă. Ar fi imperios necesar să fie activ şi în acest caz, care este unul esenţial pentru felul în care va arăta România peste zece ani.

VI. “Comisia consideră că este nevoie de un cadru legislativ cât mai larg care să fie supus dezbaterii parlamentare, referitor la proiectele miniere auro-argentifere, care să permită dezvoltarea industriei miniere în România și atragerea de investitori”.

comentariu: Se insistă, aşadar, cu nevoia de un “cadrul legislativ larg”. Mai mult, pe lângă faptul că se revine la nevoia de a schimba legislaţia, ni se spune clar că este vorba despre “proiectele auro-argentifere”. Cum nu cunosc alt “investitor” interesat, în afară de RMGC-Gabriel Resources, tare mi-e că dragii noştri parlamentari, precum Pinocchio în mâinile lui Geppetto, vor modifica şi răsmodifica legislaţia în domeniu astfel încât proiectul RMGC să devină complet compatibil cu noua legislaţie!

VII. “Comisia recomandă desecretizarea licenței și a documentelor clasificate aferente prezentului proiect minier (mai puțin a hărților și a documentelor referitoare la zăcământ)”.

comentariu: Drăguţ. Să vedem dacă nu va rămâne doar o frază ce va cădea-n uitare.

VIII. “Comisia solicită ministerelor de resort și instituțiilor implicate în evaluarea proiectului de la Roșia Montană analizarea tuturor aspectelor semnalate în urma audierilor desfășurate în cadrul Comisiei și cuprinse în prezentul raport și demararea procedurilor în consecință“.

comentariu: O frază din care fiecare înţelege ce vrea. Păi, dacă un minister înţelege să acţioneze furibund pentru a face loc RMGC la masa investitorilor ce merită sprijiniţi, ce ne facem? Să nu uităm că această comisie specială tocmai ce a respins un proiect de lege avizat şi promovat fix de ministerele cărora parlamentarii le cer din nou să procedeze “în consecinţă”.

+ CONCLUZIA FINALĂ (şi nerostită în raportul comisiei):

După ce şi-a regurgitat propriul proiect legislativ, dl Ponta şi USL vor acum să schimbe regulile jocului, adică legile, doar-doar să se poată realiza maleficul proiect de la Roşia Montană, plus gazele de şist şi alte drăcovenii ce-or urma.

Curat, murdar, coane Vâlcov!

***

PS: Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a şi transmis deja că aşteaptă cu nerăbdare “adoptarea rapidă a cadrului legislativ general, pentru ca dezvoltarea proiectului minier Roşia Montană să poată demara în prima parte a anului 2014, iar impactul economic pozitiv al repornirii mineritului în România să se facă simţit în întreaga economie”. Sursa: Mediafax.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase