„Echipele sunt dependente de autorităţile locale”

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
2Comentarii
Alexandru Tudor, alături de bihorenii Alex Krenek şi Octavian Şovre la Euro 2016
Alexandru Tudor, alături de bihorenii Alex Krenek şi Octavian Şovre la Euro 2016
Preşedintele CS Oşorhei a revenit recent de la Campionatul European din Franţa, unde a fost prezent la meciurile echipei naţionale în calitate de membru în Comitetul Executiv al FRF.

„Dezamăgit ca orice suporter al echipei naţionale”, s-a mărginit să declare oficialul bihorean. Revenind la fotbalul de Liga 3 pe care îl reprezintă în „guvernul” fotbalului românesc de 3 ani, Alex Krenek a dezminţit unele zvonuri privind o posibilă neparticipare a CS Oşorhei în eşalonul trei. „Nu înţeleg de unde a a apărut această idee, din ce surse fotbalistice. Nu s-a pus niciun moment problema ca CS Oşorhei să nu continue în Liga a III-a. Mergem în continuare pe proiectul iniţiat anul trecut, de a miza pe tineri în colaborare cu LPS Bihorul”, spune Krenek.

Până acum, din lotul vechi, a plecat doar Darius Costea, care a prinit acceptul conducerii de a se pregăti cu Luceafărul. În rest, se intenţionează păstrarea în linii mari a lotului din sezonul trecut.

Câte echipe?

Reforma va cuprinde şi eşalonul trei, unde sunt prevăzute 6 serii a câte 14 echipe. „Rămâne de văzut câte echipe se vor înscrie până în 20 iulie, data limită fixată de FRF. Am semnale de la 4 echipe câştigătoare la baraj, care nu doresc să meargă în Liga a III-a, dar în acelaşi timp sunt 3 echipe care au pierdut barajul şi ar dori să joace în eşalonul trei. Este foarte clar că în Liga 3, dar nu numai, echipele sunt dependente de autorităţile locale. La oră actuală nu cred că sunt cinci echip din toate seriile care săe fie exclusiv susţinute de privaţi. Este şi motivul pentru care s-a amendat legea sportului, iar acum pot fi plătite inclusiv drepturi salariale din banii proveniţi de la Consiliile Locale”, susţine reprezentantul L3 în Comitetul Executiv.

La CS Oşorhei, pe lângă susţinerea Primăriei şi Consiliului Local, mai există şi patru firme care sponsorizează echipa.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor