CS Crisul în colaborare cu Florin Macaru, un pasionat al sportului cu mănuşi, organizează ediţia a III-a a Cupei „Gladiatorii”. Competiţia se va desfăşura în 6 şi 7 iulie la Arena Antonio Alexe: vineri se va desfăşura gala semifinală începând cu ora 17:30, iar sâmbătă, de la ora 10, va fi gala finală. Organizatorii promit o participare de valoare, urmând să urce în ring pugilişti de la Crişul, Gym Mar Strong, BC Arad, Motorul Arad, Riviera Arad, CSM Timişoara, LPS Banatul Timişoara, CSM Câmpia Turzii, Chimia Râmnicu Vâlcea, CSM Baia Mare, CSM Călăraşi, Rapid Bucureşti, Unirea Iaşi, CSM Zalău, Pro Gym Gheorghieni şi Debrecen VSC. „Va fi cea mai tare gală organizată în ţara noastră în acest an. Cu această ocazie vom premia şi personalităţi din box”, promite Florin Macaru.
O concurenţă acerbă va fi la categoria 81 kg tineret, unde activează Rareş Macaru (Crişul), la gală urmând să ajungă campionul, vicecampionul şi medaliatul cu bronz. În aprilie, Rareş a luat bronzul la Cupa României tineret. Competiţia este un preambul la Campionatul Naţional de tineret.
Citiți principiile noastre de moderare aici!