Elita Romaniei, pe simeze

De Veronica Bursaşiu
Elita Romaniei, pe simeze
Priveşte. Captează. Memorează. Este îndemnul organizatorilor proiectului-cultural „Români frumoşi- galerie de valori”.

Orădenii au privilegiul de a admira personalităţi care strălucesc cu discreţie. 29 de romȃni frumoși sunt prezentaţi ȋntr-o expoziţie de fotografii identitare și în biografii scurte la Biblioteca Universităţii. „În speranţa că ni-i vom (re)aminti mai des și mai usor”, aşa cum spunea Matei Buţă, iniţiatorul proiectului. Istorie, Medicină, Film, Teatru, Muzică, Cercetare ȋn Ştiinţă, Literatură, Artă Populară, Teologie, Arhitectură, Sculptură… sunt doar cȃteva dintre domeniile de activitate definitorii pentru o conștiinţă colectivă sănătoasă. Cȃţiva romȃni contemporani cu noi se remarcă ȋn aceste domenii prin performanţele, descoperirile, operele lor. Aceşti oameni valoroşi, despre care ştim foarte puţine lucruri, şi care prin muncă, perseverenţă, curaj şi talent au obţinut realizări remarcabile sunt reuniţi în galeria „Români frumoşi”, la iniţiativa tânărului fotograf Matei Buţă, un om pasionat, pentru care fotografia reprezintă o captură a frumosului cotidian. Fire ambiţioasă şi curioasă, Matei a învăţat să experimenteze cu aparatul de fotografiat în SUA şi la diferite workshop-uri. Tânărul şi-a concentrat în permanenţă eforturile spre a se autodepăşi iar „Români frumoşi” este primul său proiect expoziţional.

Acesta este realizat în parteneriat cu Asociaţaia Română pentru Cultură Educaţie şi Normalitate. Direcţia pentru Cultură Bihor, prin directorul executiv Lucian Silaghi a făcut posibil ca Oradea să fie, după Bucureşti, primul oraş din România în care pot fi vizualizate toate cele 29 de fotografii. „Acest proiect putem spune că a fost ca Visul unei nopţi de iarnă, parafrazându-l pe Muşatescu, un vis care a devenit surprinzător de repede realitate, pe 6 martie. Fiindcă primăvara este anotimpul promisiunilor”, a spus Lucian Silaghi. Directorul Direcţiei pentru Cultură spune că expoziţia este astfel realizată încât „simţi prezenţa fizică a personalităţilor”. Domnia sa a vorbit şi despre oportunitatea şi diversitatea realizării proiectului, dar şi despre valenţele terapeutice pe care le are într-un context în care oamenii sunt văduviţi de speranţă, sunt bombardaţi de informaţii negative, astfel încât viitorul pare, inexorabil, pecetluit. Gazda a evenimentului, prorectorul Sorin Şipoş, spune că expoziţia se integrează perfect în proiectul instituţiei de a-i informa pe studenţi ce se întâmplă extra-muros (în afara pereţilor), dar şi de a colabora cu personalităţi pentru a atrage tinerii să descopere ce se întâmplă intra-muros.

Poveştile imaginilor

„Poate cel mai important moment al proiectului «Români Frumoși» a fost onoarea de a fotografia familia regală. Aniversarea Regelui este pentru toţi românii un moment special. Personal, mă simt cu atât mai mult atras de acest moment, cu cât şi străbunicul meu (Constantin Litzica) a avut un rol important în viaţa Majestăţii Sale, fiindu-i profesor… Ştiam că această ocazie nu va mai veni a doua oară şi vroiam să fiu sigur că totul e perfect… Poate şi mai mult ne-a ajutat atmosfera şi atitudinea relaxată a familiei Regale. Au transmis parcă mult mai mult sentimentul unei familii unite care nu s-a mai văzut de mult timp, si mult mai puţin atitudinea de conducători şi capete încoronate, cu adânci rădăcini în istoria Europei.

Aşa se face că timpul se scurgea repede iar poziţiile se schimbau una după alta. Iar de fiecare dată cand cineva obosea sau incetinea ritmul, Regina gasea o replica unica care sa destinda si sa inveseleasca atmosfera. Ce-i drept, greierasii bliturilor tipand la unison o cam deranjau , dar s-a obisnuit repede ”, a spus Matei Buţă. Şedinţa foto cu Coco Popescu, maestră a sportului la 14 ani, , deţinătoare a 7 recorduri mondiale de vârstă şi două europene a fost prilej de premieră: prima şedinţă fotă realizată de 2500 m. Fondatorul Trupei Phonix, Nicu Covaci i-a oferit tânărului privilegiul de a sta împreună trei zile în casa sa din Spania şi de a demonstra că nu e durul de pe scenă. „Români frumoşi-galerie de valori ” a mai prilejuit o premieră în domeniu: expoziţia este prezentată, în mai multe oraşe pe un mash de 1900 de mp, ceea ce este un record.

 

Fact Box:

 

Români frumoşi:

 

– Anamaria Marinca

– Christian Mititelu

-Crina Coco Popescu

– Cornel Sitar

-Cosmin Bumbuț

– Cristian Mandeal

– Dan C. Mihăilescu

– Dan Mircea Enescu

-Dumitru Dorin Prunariu

-Gigi Căciuleanu

– Ileana Hotopilă

– Ioana Avădani

– Ion Barbu

– Ion Bruckner

– Lucian Boia

– Marina Chirca

– Nicolae Bordașiu

– Nicu Covaci

– Oana Pellea

– Petru Moga

– Radu Deac

-Echipa Națională Spadă Feminin

– Solomon Marcus

– Ștefan Câlția

-Stere Gulea

-Victor Rebengiuc & Mariana Mihuț

– Victoria Berbecaru

-Vlad Simionescu şi Raluca Buzdugan

– M.S. Regele Mihai și Regina Ana

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !