Eşec usturător pentru Luceafărul. Meci cu opt goluri!

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
5Comentarii
George Paraschiv (dreapta) a făcut cel mai bun meci la Luceafărul
George Paraschiv (dreapta) a făcut cel mai bun meci la Luceafărul
Apărarea bihoreană a fost făcută şah-mat de ofensiva echipă petrolistă, care a câştigat cu 6-2.

Contra Petrolului, antrenorul Cristian Lupuţ a efectuat şase modificări faţă de jocul trecut şi i-a titularizat pe Moroz, Băican, C. Roşu, Codoban, Paraschiv şi Ţîră. Până ca angrenajul să funcţioneze, gazdele conduceau deja cu 2-0, profitând din plin de greşelile din defensiva bihoreană. Chindriş a deschis scorul cu o lovitură de cap, după un corner executat de Lumu (1-0), după care Lumu l-a lobat pe debutantul Moroz (20 de ani) din 10 metri (2-0).

Pe fondul sonor „demisia, demisia” asigurat de galeria petrolistă, la adresa antrenorului Leo Grozavu, „luceferii” au arătat că există pe teren, iar în minutul 13 au redus din diferenţă. Codoban l-a deschis în dreapta pe Roşu care a centrat din alergare, iar George Paraschiv a înscris cu o frumoasă lovitură de cap de la 6 metri (2-1).

Apărare dereglată

„Lupii galbeni” au rămas în ofensivă şi s-au distanţat din nou la două goluri în urma şutului expediat de Ţigănaşu de la 20 de metri (3-1).

Vulnerabili în defensivă, orădenii au fost eficienţi în ofensivă pentru că la a doua ocazie au marcat golul doi. C. Ţîră a executat repede o lovitură liberă, pe culoar pentru G. Paraschiv, care a scăpat singur şi de la 14 metri l-a învins pe Tordai (3-2). Primele goluri ale puştiului de 19 ani venit de la AFC Hărman în Liga 2!

În partea a doua, Petrolul a zburdat pe teren şi diferenţa pe tabelă a crescut cu trecerea minutelor. După ce Moroz a salvat faţă în faţă cu Lumu (52), Marinescu l-a pus în valoare pe Ţigănaşu, care a punctat pentru 4-2. Zvâcnirile ofensive ale lui Paraschiv şi Ţîră au rămas fără rezultat, în timp ce la cealaltă poartă căpitanul Cristi Oros a deviat în dreapta lui Moroz mingea centrată de Ţigănaşu (5-2).

Excelentul Marinescu a dirijat jocul gazdelor, iar din pasa lui s-a născut şi golul de 6-2 reuşit de Ştefănescu, care l-a executat pe Moroz cu un şut plasat. O dată cu ieşirea lui Marinescu, elanul ofensiv al Petrolului s-a temperat, iar la cealaltă poartă Paraschiv a ratat întâlnirea cu balonul venit din centrarea lui Moihedja (88).

Petrolul şi-a trecut în cont şi un penalty ratat în al doilea minut de prelungiri, şutul expediat de Tamuz trecând pe lângă poartă.
Bihorenii trebuie să uite rapid acest eşec la scor pentru că sâmbătă, de la ora 11:00, Luceafărul va juca pe teren propriu cu CS Baloteşti, un meci important în economia luptei pentru evitarea retrogradării.

CASETA TEHNICĂ
Petrolul Ploieşti – Luceafărul Oradea 6-2 (3-2)
Stadion Ilie Oană. Gazon excelent. Spectatori: 2500
Au marcat: Chindriş 2, Lumu 8, Ţigănaşu 26, 53, Cr. Oros 62 autogol, C. Ştefănescu 75 / G. Paraschiv 13, 34
Petrolul: Tordai – A. Olaru, Ghinga, Ţicu, Ţigănaşu – M. Chindriş, Cruceru (53 Cl. Herea) – Lumu (66 N. Popescu), L. Marinescu-cpt. (76 C. Danci), C. Ştefănescu – Tamuz. Antrenor: Leo Grozavu
Luceafărul: Moroz – Torişte (46 Gruia), Cr. Oros (cpt.), Al. Băican, Moihedja – C. Roşu, Chiorean, Codoban, Gunie (30 V. Prejmerean) – C. Ţîră (76 Sg. Pop), G. Paraschiv. Antrenor: Cristian Lupuţ
Cartonaşe galbene: Ţicu 60 / Chiorean 80
Arbitri: Nicuşor Flueran – Adrian Popescu (ambii din Craiova), Florin Păunescu (Rm. Vâlcea)
Observatori FRF: Bogdan Zamfirescu (Botoşani), Traian Marcu (Sibiu)



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor