Evaziunea fiscală (III)

Avocat Răzvan Doseanu
Avocat Răzvan Doseanu
Împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condiţiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani.

Organele fiscale au dreptul de a se informa prin pătrunderea în sediile, incintele ori pe terenurile contribuabililor. Acestă vizită poate fi atât programată cât și neprevăzută. Accesul este posibil doar cu acordul contribuabilului sau, în lipsa acestui acord, cu autorizarea instanței de judecată. Dacă contribuabilul nu își manifestă acordul față de accesul în spațiile private ale acestuia – acest refuz nu va constitui infracțiune. Organul de control se va putea adresa instanței de judecată în vederea obținerii unei încuviințări pentru a putea pătrunde în sediul/incinta/terenul contribuabilului. Dacă, organele de inspecție fiscală obțin încuviințarea instanței, refuzul ulterior al contribuabilului de a permite accesul organelor de inspecție fiscală va fi considerat infracțiune. Într-o astfel de situație, organele de control vor putea solicita sprijinul agenților forței publice pentru a exercita dreptul la informare prin pătrunderea în sediul/incinta/terenul contribuabilului.

Persoanele abilitate pentru a efectua activitatea de verificare trebuie să își exercite atribuțiile în limita competențelor legale, în caz contrar, dacă aceștia își încalcă sau își exercită abuziv competența, nu vom fi în prezența unei infracțiuni.

Pe de altă parte, scopul organelor fiscale trebuie să fie acela de a desfășura verificări financiare, fiscale sau vamale, pe baza unor informații clare sau pe baza unui program de acțiune. Astfel, dacă verificările au un alt scop, ca exemplu, o percheziție sau o procedură de executare silită, fapta nu va constitui infracțiune în baza legii evaziunii fiscale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase