Evoluţie slabă a poloiştilor juniori la Jocurile Europene

De Gavril Nutiu
1Comentariu
Evoluţie slabă a poloiştilor juniori la Jocurile Europene
Reprezentativa de polo under 17 ani a României a dezamăgit profund la Jocurile Europene de la Baku, care au contat drept Campionat European de juniori.

Naţionala noastră a încheiat competiţia pe penultimul loc, 11, o clasare care constituie fără îndoială o mare deziluzie. România a câştigat la limită ultimul său meci, finala pentru locurile 11-12, scor 8-7, în faţa Slovaciei.

În grupă, poloiştii tricolori au învins Azerbaidjanul cu 9-6, pierzând apoi partidele cu Germania, scor 5-10 şi cu Ungaria, scor 3-18. A urmat apoi un nou eşec drastic, în faţa Serbiei, în barajul pentru sferurile de finală, scor 2-8 şi o altă înfrângere, scor 5-7, cu Franţa, în turneul pentru locurile 9-12.

Evoluţiile foarte slabe de la Baku sunt îngrijorătoare pentru viitorul poloului românesc. Naţionala de juniori a fost condusă chiar de selecţionerul primei reprezentative, Dejan Stanojevic, fapt care constituia o garanţie pentru corectitudinea procesului de selecţie şi de pregătire. Iată însă că nici aşa rezultatele nu au apărut, ba dimpotrivă, se poate constata un recul faţă de ediţiile anterioare.

Din lotul nostru naţional au făcut parte şase poloişti de la CS Crişul: Gavriş, Terean (portari), Remeş, Kováts, Drăghici şi Seichei.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor