Invitat special al conferinţei a fost profesor expert grafolog Gaspar Jolan Andrea, preşedinta Asociaţiei Grafologice din România. În cadrul conferinţei au fost prezenate materiale referitoare la psihologia scrisului şi autocunoaşterea şi cunoaşterea personalităţii individului prin intermediul scrisului, de către experţii din cadrul Serviciului Criminalistic. Astfel, inspector principal de poliţie, expert şi artist criminalist certificat, Lăzău Florin a prezentat materialul „Arta criminalistică”, comisar şef de poliţie, expert criminalist autorizat în grafică şi tehnica documentelor, Teşan Radu Nicolae a prezentat „Scrisul olograf” – subiect al analizei grafoscopice, iar comisar şef de poliţie, ofiţer psiholog dr. Vaida Hadrian, a prezentat materialul „Implicarea factorilor psihologici în manifestări particulare ale scrisului”.
Experţi în analiza scrisului
În contextul aniversării Zilei Poliţiei Române, luni la sediul IPJ Bihor din Oradea s-a desfăşurat Conferinţa ştiinţifică cu tema „Grafologia – referinţe în Criminalistică”, prin implicarea Compartimentului „Expertize şi Constatări Tehnico-Ştiinţifice” din cadrul Serviciului Criminalistic al I.P.J. Bihor.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul s-a petrecut vineri, 26 aprilie, pe Calea Borșului din Oradea.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Proiectele pasajelor de la Magazinul Crișul și Gara Oradea au fost depuse pentru finanțare europeană
Două proiecte importante, care vor dezvolta mobilitatea urbană și vor îmbunătăți înfățișarea orașului, precum pasajele de la Gară și Magazinul Crișul, dar și achiziția a 20 de autobuze electrice au fost depuse spre finanțare europeană.
2
BIHON Sport local
Duminica Floriilor va fi și o sărbătoare a sportului în localitatea Girișu de Criș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!