Expoziţie de mărţişoare şi felicitări la Holod

Expoziţie de mărţişoare şi felicitări la Holod
În pragul primăverii într-o zi de sărbătoare cum este ziua de 1 Martie elevii Şcolii Gimnaziale „Iosif Vulcan” Holod ne-au adus tuturor un zâmbet pe buze şi o rază de soare în suflet, pregătind cu multă îndemânare o expoziţie de mărţişoare şi felicitări.

Sub coordonarea doamnei director Goga Anca, a doamnei profesor consilier educativ Gheban Diana—responsabil de activitate, şi a cadrelor didactice implicate Paul Călina, Tirpe Adina, Cândea Adriana, Pereş Mircea, Birău Iosif, Ionoi Aurel, Ştiubea Ioan, Doble Florin, Popa Augustin, Dărăban Felix, Hirţea Romulus, elevii şcolii „Iosif Vulcan” Holod, de la mic la mare, au adus prin rodul muncii lor un colţ de primăvară în şcoală şi un zâmbet pe feţele tuturor celor care i-au trecut pragul şi au admirat exponatele.

Activitatea s-a desfăşurat pe clase, cu scopul de a realiza o expoziţie cât mai diversificată şi elaborată referitor la tehnicile folosite şi în funcţie de grupra de vârstă. Expoziţia a fost alcătuită din felurite mărţişoare de la cele din gips turnat, pictate de elevii clasei a VIII-a, la mărţişoare realizate din materiale simple şi necostisitoare cum ar fi hârtia colorată şi împăturită în cazul elevilor claselor a V-a şi a VII-a. O altă tehnică folosită de elevi a fost cea de „quilling”—rularea hârtiei în diferite forme— în cazul elevilor claselor I-IV de la Şcoala Primară Nr. 1 Lupoaia sub îndrumarea cadrelor didactice: Mărgărit Adriana, Lăzuran Anca, Hârje Mariana şi Şarba Ioan.

Folosirea materialelor la îndemâna oricui cum ar fi boabele de fasole, porumb, grâu, seminţe, frunze uscate sau materiale vechi, transformate cu multă creativitate în flori, broşe, vaze, coşuleţe sau flori croşetate a fost o altă modalitate creativă de a confecţiona mărţişoare şi felicitări a elevilor clasei a VI-a care au muncit timp de o săptămână la realizarea lor.

Rezultatul muncii lor înfrumuseţează pereţii şcolii noastre, amintindu-ne în acelaşi timp că primăvara este acolo unde o facem noi să fie!

 

Cons. ed. prof. Gheban Diana



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !