FC Bihor organizeaza turneul zonal al juniorilor D

FC Bihor organizeaza turneul zonal al juniorilor D
FC Bihor a obținut organizarea turneului zonal al Campionatului Național de fotbal juniori D (copii născuți în anul 2000). De marți, 21 mai, și până joi, 23 mai, Stadionul Municipal „Iuliu Bodola” va găzdui unul dintre cele 8 turnee zonale ale competiției.

La turneu vor participa echipele: Universitatea Cluj, Kinder Tg. Mureș, Viitorul Alba Iulia și FC Bihor (antrenor Marius Suciu).

FC Bihor s-a calificat în această fază, după ce a câștigat foarte clar seria județeană, impunându-se în toate cele 26 de jocuri disputate și având un golaveraj impresionant, 193-3.

„Felicit jucătorii pentru prestația din faza județeană, mergem cu încredere în faza zonală, pe care ne bucurăm s-o organizăm și, deși avem adversare redutabile, mă refer în primul rând la U Cluj, eu sper să obținem calificarea chiar pe mai departe”, a declarat antrenorul orădean Marius Suciu.

Programul meciurilor:

Marți, ora 17, FC Bihor – Kinder Tg. Mureș; ora 18.30, U Cluj – Viitorul Alba Iulia.

Miercuri, ora 17, FC Bihor – Viitorul Alba Iulia; ora 18.30, U Cluj – Kinder Tg. Mureș.

Joi, ora 17, FC Bihor – U Cluj; ora 18.30, Kinder Tg. Mureș – Viitorul Alba Iulia.

Se va juca pe terenul mare al Stadionului Iuliu Bodola, pe dimensiuni 72×68 m, 11 contra 11, două reprize a câte 30 de minute.

Prima clasată va obține calificarea pentru turneul semifinal.

 

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !