Femeile, tratate mai prost în UE

De Călin Corpaş
Femeile, tratate mai prost în UE
Conform raportului european anual privind egalitatea între femei și bărbați, în România sunt necesare eforturi și măsuri suplimentare pentru a îmbunătăți situația în domeniu, inclusiv în sensul eliminării diferențelor în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, remunerarea și pensiile, combaterea violenței, precum și promovarea egalității în procesul de luare a deciziilor.

Potrivit Comisiei Europene, România se clasează printre ultimele 5 țări din UE în ceea ce privește procentul reprezentării femeilor în consiliile de conducere ale companiilor listate la bursă. Mai mult, acest procent a înregistrat cea mai accentuată scădere în rândul statelor membre UE.

Pe ansamblul UE, raportul anual privind egalitatea între femei și bărbați arată că decalajele dintre cele două sexe s-au redus în mod semnificativ în ultimii ani, însă progresele realizate sunt inegale între statele membre.

-16% la salarii

Statisticile arată că în Europa, cu toate că 60% din absolvenții de universitate sunt femei, acestea sunt în continuare plătite cu 16% mai puțin decât bărbații pentru fiecare oră de muncă. În plus, acestea sunt mai predispuse să lucreze cu fracțiune de normă (32% în comparație cu 8,2% din bărbați care lucrează cu fracțiune de normă) și își întrerup cariera pentru a se ocupa de ceilalți. Prin urmare, decalajul între femei și bărbați în materie de pensii este de 39%. Văduvele și părinții singuri — în special mame singure — reprezintă un grup deosebit de vulnerabil, iar peste o treime dintre părinții singuri au un venit insuficient.

Deși rata de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor a crescut, ea se menține totuși la 63% față de 75% pentru bărbați. Aceasta este în principal rezultatul crizei economice care a dus la o înrăutățire a situației ocupării forței de muncă în rândul bărbaților.

Femeile continuă să suporte povara muncii neremunerate din cadrul gospodăriei și al familiei: în medie 26 de ore pe săptămână, în comparație cu cele 9 ore ale bărbaților.

Doar 17,8% dintre membrii consiliilor de administrație ale celor mai mari societăți cotate la bursă sunt femei, doar 2,8% dintre directorii generali, 27% dintre pozițiile de miniștri în cadrul guvernului și 27% dintre membrii parlamentelor naționale.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !