„Eficienţa energetică şi utilizarea energiilor regenerabile” este tema conferinţei şi a forumului de afaceri care vor avea loc la Oradea pe 9 octombrie. Evenimentul este organizat de către Federaţia Patronilor în parteneriat cu Reţeaua de afaceri din Regiunea Carpatică .„ Evenimentul este organizat în contextul în care, în cadrul mai amplu al strategiei de combatere a schimbărilor climatice, UE şi-a propus ca până în 2020, 20% din energia de care are nevoie să fie produsă din surse regenerabile”, a explicat primvicepreşedintele Federaţiei Patronilor Bihor, Constantin Jurcă în cadrul unei conferinţe de presă. La rândul său, Kiraly Csaba, şef birou în cadrul Reţelei de afaceri Regiunea Carpatică spune că scopul acestei conferinţe este „să aducă la cunoştinţa publicului detalii privind resursele regenerabile, mai precis să prezinte eficienţa şi utilizarea acestora. Această ediţie va avea caracter internaţional, iar printre cei care vor prezenta lucrări se numără Zoltan Nagy Bege, membru ANRE, Jozsef Benecs, vicepreşedinte al Asociaţiei Casa pasivă din Ungaria, Ramona Volciuc Ionescu, avocatul cel mai competent în domeniul energiilor regenerabile care reprezintă Casa de avocatură Volciuc”. Realizarea unui cluster în domeniul eficienţei energetice este doar una dintre temele conferinţei. De-altfel, organizatorii speră că realizarea acestui cluster să fie şi finalitatea evenimentului cu atât mai mult cu cât Oradea a demonstrat deja că ştie care este reţeta funcţionării unui astfel de conglomerat de firme, instituţii de învăţământ, organizaţii nonguvernamentale. FPB Bihor are în portofoliu realizarea unui cluster în agricultură şi a unui proiect european pentru un cluster în turism.
Firmele preocupate de energiile regenerabile
<p class="western">60 de firme care activează în domeniul energiilor regenerabile în România, Ungaria şi Slovacia şi-au dat întâlnire la Oradea.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Juristul Varga Gheorghe Ludovic a fost numit director general interimar al CAS Bihor până la ocuparea prin concurs al postului, dar nu mai mult de 6 luni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendare, pentru 7 tranzacții cu cocaină, canabis, ecstasy și drog cristal 3-CMC.
BIHON Sport local
Orădeanul Alin Goia a dispărut din fotbalul românesc de mai bine de șapte ani și încearcă actualmente să-și construiască o carieră de antrenor cu portarii în Germania.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe fondul constatărilor formulate de Curtea de Conturi în urma misiunii de audit desfășurate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, managerul unității, dr. Gheorghe Carp, a oferit, pentru Jurnal bihorean, o serie de explicații publice, subliniind că observațiile din raport trebuie interpretate în context administrativ și nu trebuie echivalate cu nereguli grave sau prejudicii aduse spitalului.
BIHON Sport local
Performerul anului în boxul orădean este fără îndoială Mădălin Călugăr. Câștigător al Cupei României la 46 de kg la Drobeta Turnu Severin, în mai și campion național la 48 kg, la Oradea, pugilistul de la CS Crișul Oradea a confirmat și pe plan european.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
CFR S.A. estimează redeschiderea circulaţiei feroviare pe tronsonul Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor până la finalul lui 2026.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!