Fiscalişti din HU şi RO, la aceeaşi masă

De Dan Birta
Interes mare pentru discuţiile bilaterale
Interes mare pentru discuţiile bilaterale
Specialişti din cadrul Fiscului bihorean şi din Ungaria au vorbit despre noutăţile fiscale ale anului 2014.

Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor a organizat luni, 7 iulie 2014, la Centrul BHB, o întâlnire bilaterală între finanţişti din Ungaria şi România. La seminar au participat: Fandly Marius, şef Administraţie Adjunct, AJFP Bihor, Czinege Attila – director general, NAV, Regiunea Nord-Est a Ungariei şi Constantin Adrian Țărău, ofițer Relații Clienți, din cadrul CEC Bank – Sucursala Oradea. Au fost invitaţi oameni de afaceri şi reprezentanţi ai mai multor firme.

Scopul întâlnirii bilaterale a fost de a prezenta noutăți legislative ale sistemului fiscal din România şi Ungaria și informații cu privire la finanțări din fonduri europene.

Discuţii

Discuţiile au fost demarate de Czinege Attila, care a vorbit despre „Sistemul fiscal din Ungaria – noutăţi legislative în anul 2014”.

Acesta a precizat că în Ungaria 97% din impozite pot fi executate în mod electronic, chiar şi printr-un telefon performant. „Am înfiinţat o bază de date privind impozitele. Pentru orice tip de creditare sau adeverinţă nu trebuie aşteptat mai multe zile”, a specificat reprezentantul Ungariei. Mai mult, există posibilitatea obţinerii de informaţii despre firmele din Ungaria de oriunde, accesând pagina specifică finanţelor din ţara vecină.

Acesta a vorbit şi despre eficienţa finanţiştilor maghiari în ceea ce priveşte recuperarea datoriilor de la răi-platnici. În prezent, în depozitele finanţelor din partea de Nord-Est a Ungariei există peste 22 de miliarde de forinţi.

S-a discutat şi despre colaborarea româno – maghiară în ceea ce priveşte dubla impozitare. S-au dat şi exemple concrete despre felul cum se poate plăti impozitul pentru un produs achiziţionat dintr-o ţară non UE.

Fandly Marius a prezentat sistemul fiscal din România şi noutăţile legislative ale anului.

Reprezentantul CEC Bank a vorbit despre „Produse de finanțare din fonduri europene”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !