În momentul sosirii forţelor de intervenţie, flăcările se manifestau violent la adăpostul de animale şi la o bucătărie de vară lipită de grajd, existând pericolul propagării acestora la locuinţa aflată în imediata proximitate. Pompierii militari au acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, reuşind să împiedice propagarea incendiului la casă, în pofida numeroaselor materiale combustibile care favorizau extinderea rapidă a flăcărilor. „La operaţiune au participat şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţi de urgenţă Pietroasa” precizează locotenent Camelia Roşca, ofiţerul de presă al ISU Crişana Bihor.
Foc la gospodarie
Luni, în jurul orei 15:30, echipajele Staţiei de Pompieri Ştei au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie situată în localitatea Giuleşti, comuna Pietroasa.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Juristul Varga Gheorghe Ludovic a fost numit director general interimar al CAS Bihor până la ocuparea prin concurs al postului, dar nu mai mult de 6 luni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendare, pentru 7 tranzacții cu cocaină, canabis, ecstasy și drog cristal 3-CMC.
BIHON Sport local
Orădeanul Alin Goia a dispărut din fotbalul românesc de mai bine de șapte ani și încearcă actualmente să-și construiască o carieră de antrenor cu portarii în Germania.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe fondul constatărilor formulate de Curtea de Conturi în urma misiunii de audit desfășurate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, managerul unității, dr. Gheorghe Carp, a oferit, pentru Jurnal bihorean, o serie de explicații publice, subliniind că observațiile din raport trebuie interpretate în context administrativ și nu trebuie echivalate cu nereguli grave sau prejudicii aduse spitalului.
BIHON Sport local
Performerul anului în boxul orădean este fără îndoială Mădălin Călugăr. Câștigător al Cupei României la 46 de kg la Drobeta Turnu Severin, în mai și campion național la 48 kg, la Oradea, pugilistul de la CS Crișul Oradea a confirmat și pe plan european.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
CFR S.A. estimează redeschiderea circulaţiei feroviare pe tronsonul Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor până la finalul lui 2026.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!