Funcţionarii publici ameninţă cu greva

Funcţionarii publici ameninţă cu greva
Deva – Aproape trei mii de funcţionari publici din mai multe instituţii ale judeţului Hunedoara vor lua parte la mai multe acţiuni de protest, începând cu data de 8 noiembrie, principalele revendicări fiind de natură salarială.

Funcţionarii publici hunedoreni afiliaţi Federaţiei „Sed Lex” solicită o lege a salarizării, acordarea unui salariu mediu net de 1225 lei, prime de vacanţă, spor de confidenţialitate de 15 la sută şi un spor de fidelitate de 3-20 procente, a declarat preşedintele Sindicatului Finanţe Publice, Gabriela Ciorba.

Preşedintele sindicatului din cadrul DMSS Hunedoara, Ioan Brânduşe, a afirmat că există un proiect de lege a salarizării prin care veniturile acestei categorii sociale vor fi diminuate. „Proiectul de lege este o glumă de prost gust. Suntem mâna dreaptă a Guvernului, dar nu ne bagă nimeni în seamă. Se persistă într-un sistem dezechilibrat care sfidează limita bunului simţ”, a spus liberul sindical.

Calendarul acţiunilor sindicale prevede ca pe 8 noiembrie toţi funcţionarii publici să poarte câte o banderolă albă pe braţ. Protestul va continua pe 13 noiembrie cu o grevă de avertisment de două ore, la începutul programului de lucru, iar în 20 noiembrie va fi declanşată o grevă generală în instituţiile în care lucrează funcţionarii publici afiliaţi „Sed Lex”.

Mihai Stan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase