Galopul Naţional de la Ineu

De Veronica Bursaşiu
1Comentariu
Galopul Naţional de la Ineu
S-au calificat la Galopul de la Budapesta după ce au parcurs un traseu de 1100 m la Ineu.

A fost o competiţie organizată în premieră în vestul României. Astfel de curse se organizează de câţiva ani în Secuime. Organizatorii şi-au dorit ca şi călăreţii amatori din Ardeal să aibă oportunitatea de a participa la un astfel de regal hipic. Din păcate, în ciuda mediatizării şi a oportunităţilor de distracţie oferite de complexul King’s Land, doar 10 competitori s-au aliniat la start, aceştia fiind urmăriţi de pe margine de câteva sute de bihoreni. Printre spectatori s-a aflat şi deputatul Cseke Attila. Lupta a fost extrem de grea, fiecare concurent încercând să dea tot ce are mai bun. Unul dintre cei trei calificaţi nu se află la prima participare la galopul Naţional de la Budapesta. Jácint Zatykó a mai fost în urmă cu 5 ani alături de un cal pur sânge englez. Acum s-a calificat alături de fratele său în concursul final.

Pe lângă competiţia în sine, etapa de galop de la Ineu a avut şi scopul de a reînviea tradițiilor legate de cai, declara István Ferenc, administratorul domeniului King’s Land.Galopul Național din Ungaria este programat pe 20 septembrie în centrul Budapestei.

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor