„Gojdu” şi „Eminescu”, au învăţat să salveze

De Otilia Șandor
Reactualizat la:
FOTO: Razvan Parcalab
FOTO: Razvan Parcalab
Liceenii de la „Gojdu” şi „Eminescu” s-au arătat foarte interesaţi să salveze.

Licenii din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a de la C.N. Mihai Eminescu şi C.N. Emanuel Gojdu au fost joi dimineață la sediul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor de la Oradea, ca să înveţe să ajute persoane aflate în stop cardiorespirator.

Formatorii (cu mare experienţă) as. Crina Delia Ungur şi as. Andreea Stokker, as. Doina Mariş şi voluntarul Krisztian Lacziko le-au explicat tinerilor paşii ce trebuie urmaţi în caz că văd o persoană căzută pe jos: să se asigure că ei înşişi nu sunt în pericol, să evalueze starea de conştienţă a victimei, dacă respiră, să sune la 112 şi să ofere datele importante, nu detalii care nu ajută în luarea unei decizii corecte vizând tipul de echipaj ce trebuie trimis la caz, eliberarea căilor respiratorii, manevrele de resuscitare, poziţia laterală de siguranţă etc.

La ultima tură de liceeni de la „Gojdu”, formatorii au găsit răgaz să le arate şi modul de salvare a unei persoane care se îneacă înghiţind ceva (funcţie de tipul obstrucţiei căilor aeriene).

I-au impresionat

As. Ungur ne-a relatat că a rămas impresionată de deschiderea tinerilor, de interesul pe care l-au manifestat pentru a învăţa să dea corect un prim ajutor cu mâinile goale, până la sosirea echipajelor specializate. Şi asta în pofida faptului că liceenii nu erau la profil sanitar. Formatorul Ungur spune că liceenii au interacţionat extraordinar şi le-a plăcut să dezbată cazuri posibil a se întâmpla în viaţa de zi cu zi.

Amintim că mai multe şcoli s-au programat la Ambulanţa Bihor pentru a învăţa manevrele de resuscitare BLS (Basic Life Support) pe parcursul acestei săptămâni, când se află în „Şcoala altfel”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase