Decizia Primăriei Oradea are la bază Normativul C16 – 84 pentru realizarea pe timp friguros a lucrărilor de construcții și instalații și STAS –ul SR 174 -2/1997 privind lucrările de drumuri „Îmbrăcăminți bituminoase cilindrate executate la cald”. Potrivit acestora, așternerea mixturilor asfaltice se face în perioada martie – octombrie, la temperaturi atmosferice de peste 10 grade C, în condiții de timp uscat, se arată în comunicatul de presă trimis de Primărie. Avizele pentru racorduri și branșamente se vor elibera cu condiții suplimentare de execuție în așa fel încât disconfortul cetățenilor care vor circula în zonă să fie redus la minim, mai spune acesta.
Zilele trecute, nu mai puţin de 12 muncitori echipaţi cu uniforma Electrica SA îşi făceau de lucru în Piaţa Unirii, în jurul unui şanţ de nici zece metri. Adică patru munceau, vreo şase constatau iar unul era ocupat să facă semne obscene fotoreporterului…
Citiți principiile noastre de moderare aici!