În urma investigaţilor efectuate, poliţiştii din Drăgăneşti au identificat cu operativitate suspecţii în cauză ca fiind N.F.M., de 38 de ani şi M.M.M., de 45 de ani, ambii din comuna Lunca. Prejudiciul a fost recuperat intergal de poliţişti. De asemenea, duminică, poliţiştii Secţie nr. 8 de Poliţie Rurală Tinca au fost sesizaţi de o localnică de 74 de ani, că în cursul dimineţii, perioadă în care aceasta a fost plecată de la domiciliu, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa din Gurbediu şi au sustras un telefon mobil în valoare de 200 lei. Poliţiştii au identificat cu operativitate suspectul în cauză ca fiind T.G., de 31 de ani, din comuna Mădăras. Poliţiştii bihoreni au găsit asupra sa atât telefonul mobil reclamat sustras, cât şi o bicicletă care fusese sustrasă în aceeaşi perioada de la un localnic din Gurbediu. Peste 22 de metri cubi de lemne de foc fără documente legale, au fost confiscate de poliţiştii din Borod care l-au depistat, pe drumul judeţean 108/k, pe raza comunei bihorene Bulz, pe L.R., de 32 de ani, din comuna Borş, în timp ce transporta cu un autotractor cu semiremorcă 22,76 metri cubi de lemne de foc, specia fag. În urma verificărilor s-a constatat că datele înscrise în avizul de însoţire a materialului lemnos nu corespundeau din punct de vedere cantitativ. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei, iar materialul lemnos, în valoare de 2.209.90 lei, a fost ridicat în vederea confiscării şi predat la Ocolul Silvic Remeţi.
Hoţi prinşi şi lemne confiscate
Vineri, în jurul orei 09.00, poliţiştii Postului de Poliţie Drăgăneşti au fost sesizaţi de un localnic de 25 de ani că, în perioada 13 – 16 ianuarie a.c., persoane necunoscute au pătruns în imobilul pe care o rudă a sa plecată în străinătate îl deţine în localitatea Sebiş şi au sustras diverse bunuri, în valoare de 5.000 lei.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 16 decembrie.
România
O lege apărută recent în Monitorul Oficial modifică substanțial cadrul de funcționare al Fondului de garantare a asiguraților și extinde protecția oferită de acesta în cazul polițelor RCA.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O femeie de 85 de ani, din Oradea, a trecut prin clipe de spaimă, după ce a fost agresată în propria curte de un individ care s-a prezentat drept angajat al Companiei de Apă și i-a cerut să plătească presupuse datorii la apă, dar și la curent.
România
Moțiunea de cenzură inițiată de 118 parlamentari ai Opoziției a fost dezbătută de Senat și Camera Deputaților în cursul zilei de luni, 15 decembrie într-o ședință comună.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În Oradea continuă tradiția gesturilor de bunătate prin ediția 37 a evenimentului „Oradea donează o pâine”, care va avea loc miercuri, 17 decembrie, între orele 15:00 și 17:00, în patru locații din oraș: Piața Rogerius, Ioșia (stația de autobuz – Blocul Pensionarilor), Bisericuța Nufărul și Bulevardul Dacia (Profi).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul după amiezii zilei de luni, 15 decembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!