Iluminat smart la Pomezeu

De Veronica Bursaşiu
1Comentariu
Primarul Ioan Şora
Primarul Ioan Şora
Ultimul proiect de modernizare şi optimizare a iluminatului stradal din Pomezeu a avut loc în urmă cu 10 ani.

Pomezeu. Valoarea proiectului prin care se doresc reducerea consumului şi îmbunătăţirea randamentului iluminatului public este de 699.000 lei.

Proiectul de reabilitare a instalaţiei de iluminat public a satelor Coșdeni, Hidiș, Spinuș de Pomezeu, Vălani de Pomezeu, Lacu Sărat, Câmpani de Pomezeu și Sitani presupune schimbarea a 800 de corpuri de iluminat, a corpurilor de iluminat echipate cu surse de lumină compact fluorescente cu corpuri de iluminat echipate cu surse Led de 40 W sau cu surse clasice de 340 W.

„Corpurile montate vor avea certificat de test luminotehnic şi electric emis de un laborator independent de fotometrie din Uniunea Europeană”, asigură primarul de Pomezeu, Ioan Şora.

Furnizorul va trebui să asigure piese de schimb pentru corpurile furnizate pe o perioadă de minim 5 ani pentru cele clasice sau minim 10 ani pentru corpurile de iluminat echipate cu surse Led de 40 W. Corpurile de iluminat trebuie să aibă componente şi driver interschimbabile între mai mulţi producători, conform standardului Zhaga”, asigură primarul de Pomezeu.

,,Prin proiectul propus sunt vizate principalele obiective: crearea, îmbunătățirea și diversificarea facilităților de dezvoltare economică, a infrastructurii fizice și a serviciilor de bază, creșterea atractivității zonei rurale a comunei Pomezeu, precum și diminuarea migrației populației, în special a tinerilor”, se arată în studiul de fezabilitate.

În prezent, instalaţia electrică de iluminat public a comunei Pomezeu şi a satelor aparţinătoare este realizată cu corpuri de iluminat echipate cu surse de lumină compact fluorescente de la 36 W la 400 W, având un randament scăzut, cu consum ridicat de energie electrică raportat la cantitatea de lumină produsă. Actualmente sunt mulţi stâlpi pe care nu există corpuri de iluminat.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor