Imbunatatesc calitatea educatiei

De Crina Dobocan
Întâlnirea a avut loc la Colegiul „Dimitrie Leonida”
Întâlnirea a avut loc la Colegiul „Dimitrie Leonida”
Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Oradea face parte dintr-o reţea care formează specialişti în domeniul Electric şi Electromecanică.

Din această reţea fac parte alte cinci şcoli din ţară: Colegiul Tehnic Energetic Râmnicu Vâlcea, care este centru de resurse, Colegiul Tehnic Energetic Cluj-Napoca, Colegiul Tehnic Energetic Bucureşti, Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva şi Grup Şcolar Industrial Transporturi Căi Ferate Buzău. Reţeaua a apărut ca urmare a proiectului „Îmbunătăţirea calităţii educaţiei şi formării profesionale prin reţele parteneriale”. Partenerii din proiect s-au întâlnit în zilele de 10 şi 11 mai pentru activităţile planificate în cadrul proiectului.

Exemple de bune practici

Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” şi-a propus să prezinte ca exemplu de bună practică „Noi tehnologii în producerea energiei electrice”.

În timpul activităţilor, elevii, coordonaţi de ing. Florina Ene, au prezentat rezultatul unui studiu, realizat cu scopul de a identifica nevoile de energie şi a principalelor soluţii de economisire a energiei electrice.

„Obiectivul parteneriatului este îmbunătăţirea sistemului de educaţie şi formare profesională iniţială pentru implementarea Cadrului Comun European de Referinţă pentru Asigurarea Calităţii în formarea profesională (EQARF) în învăţământul profesional şi tehnic pentru domeniul de pregătire Electric şi Electromecanică; cooperarea şi diseminarea bunelor practici la nivelul şcolilor ce fac parte din reţea; promovarea activităţilor inovative; crearea şi managementul unui sistem de comunicare între şcoli, precum şi realizarea unei baze de date comune privind nevoile pieţei muncii”, a arătat prof. ing. Daniela Vîlceanu, directorul Colegiului „Dimitrie Leonida”.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase