„Îmi doresc să fie cozi, deoarece înseamnă că avem cerere”

„Îmi doresc să fie cozi, deoarece înseamnă că avem cerere”
Adept al finalizărilor, directorul ADP Liviu Andrica este mândru de cifrele și de renumele aquapark-ului municipal Nymphaea.

Spre deosebire de alte incinte de acest gen, aquapark-ul Nymphaea se laudă cu faptul că limitează numărul celor care pot intra în aquapark, la 2.100 de persoane. Motiv pentru care, pentru a evita cozile, se încurajează cumpărarea biletelor online, de pe site-ul aquapark-ului.
Directorul Andrica se laudă și cu faptul că în luna august în Oradea nu s-au mai găsit locuri de cazare, opinând că pentru această situație un merit major îl are și aquapark-ul pe care îl administrează, în numele municipalității.

I se cere consultanță!

„Am înființat două puncte de încărcare a brățărilor înăuntru. Una peste alta, lucrurile funcționează bine. Îmi doresc să fie cozi, deoarece înseamnă că avem cerere. Sunt adeptul finalizărilor”, declară Andrica, mândru că în doi ani de funcționare, aquapark-ul Nymphaea și-a făcut un bun renume, în țară și în străinătate.

Andrica dezvăluie că sunt primari care i-au cerut consultanță, interesați fiind să deschidă aquapark-uri în orașele pe care le conduc. Dă exemplele edililor de la Galați, de la Sînnicolaul Mare și de la Turda.
41517428_292424794682067_4715440518354436096_n

Directorul ADP recunoaște că profitabilitatea aquapark-ului – care înregistrează deja 1 milion de euro pentru 2018 – vine și din cheltuielile pe care clienții le fac în incinta ștrandului, pe mâncare și băutură. „Toată mâncarea se produce aici, deoarce am internalizat serviciul. Avem cea mai modernă bucătărie din Vestul României. Mare avantaj este că sunt clienți captivi”. Un adult consumă în medie 100 – 150 de lei, estimează cei de la Administrația Domeniului Public Oradea.

„Dispariții” compensate

Directorul Andrica admite că mai „dispar linguri, furculițe, farfurii” și că aparatura trebuie înlocuită des, un exemplu relevant în acest sens fiind uscătoarele de păr. „Din douăzeci, am înlocuit deja zece. În primul an am constat că foare mulți clienți nu știu să folosească aparatura”, relatează acesta.

41616308_525301587920824_2504087365178359808_n

Însă sunt probleme minore, dacă e să luăm de bune cifrele oferite de administrator: „Dacă în primul an de funcționare, 10 septembrie 2016 – 9 septembrie 2017, Aquaparkul Nymphaea a înregistrat încasări de 16 milioane lei și un număr de aproximativ 300.000 vizitatori, în cel de-al doilea an, 10 septembrie 2017 – 10 septembrie 2018, valoarea încasărilor a crescut cu aproximativ 28%, ajungând la aproape 21 milioane lei. De asemenea, în al doilea an, a crescut și numărul de vizitatori cu aproximativ 17%, peste 350.000 de persoane trecându-ne pragul în această perioadă”, sunt cifrele prezentate de directorul Andrica.

Promit animatoare

Pentru viitorul sezon estival, ADP se pregătește să ofere și un program de divertisment, cu spectacole și animatoare.
Nymphaea este cel mai mare aquapark din nord-vestul țării, cu 15 bazine de înot și relaxare atât în exterior, cât și în interior, 10 tobogane, structuri de joacă speciale pentru copii, șapte saune, saloane de masaj, baie turcească, salon pentru bronzat și terenuri de sport.



28Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor